11 delegații parlamentare, așteptate la conferința de securitate din Chișinău

11 delegații parlamentare, așteptate la conferința de securitate din Chișinău

Reprezentanți ai 11 parlamente, inclusiv șase președinți de legislativ și-au confirmat participarea la prima Conferință interparlamentară la nivel înalt în probleme de securitate „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente”, organizată la Chișinău pe 2 martie, notează Noi.md.

La eveniment vor participa președinții parlamentelor din Georgia, Ucraina, Regatul Suediei, Regatul Norvegiei, Republicii Lituania și Republicii Letonia. De asemenea, și-au confirmat participarea europarlamentari, reprezentanți ai Congresului SUA și experți notorii precum vicepreședintele executiv al Consiliului Atlantic Damon Wilson, fostul asistent adjunct al secretarului de stat al SUA și ex-președinte Freedom House David Kramer, Anders Aslund, Eurasia Center, Consiliul Atlantic, Directorul Eurasia Center John Herbst, ambasadorul Asif Chaudhry, directorul asociat RUSI, Jonathan Eyal, ambasadorul Alexander Vershbow, fost secretar general adjunct NATO, alți experți internaționali și regionali.   

La Conferință vor fi dezbătute probleme legate de dezinformare, securitate informațională, energetică și provocări actuale comune, creșterea economică și supremația legii în cadrul Parteneriatului Estic, în cadrul a patru panele de discuții.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Atlantic, la inițiativa președinților parlamentelor Republicii Moldova, Georgiei și Radei Supreme a Ucrainei.

 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load