COVID-19 în MOLDOVA

Statele UE au stabilit normele ce trebuie respectate în avioane și aeroporturi

Statele UE au stabilit normele ce trebuie respectate în avioane și aeroporturi

Statele membre ale Uniunii Europene au căzut de acord asupra unor standarde comune de igienă, precum păstrarea distanţei sociale şi purtatul măştii la bordul avionului şi în aeroporturi, în ideea de a ajuta la oprirea răspîndirii noului coronavirus, a declarat joi ministrul german al Transporturilor, Andreas Scheuer, transmite Reuters.

"Sînt bucuros că propunerea Germaniei a fost acceptată de colegii mei la nivel european şi că am putut conveni asupra acestor standarde uniforme", a spus Andreas Scheuer, scrie agerpres.ro.

Printre măsurile convenite se numără protecţia gurii şi nasului pentru pasageri, începînd cu vîrsta de şase ani, şi păstrarea distanţei sociale în aeroporturi în timpul controalelor de securitate şi procedurilor de check-in. De asemenea, trebuie garantată o anumită cotă de aer proaspăt în avioane, iar informaţiile trebuie să fie disponibile în mai multe limbi.


În schimb, la bordul avioanelor, scaunul din mijloc nu trebuie să rămînă liber.

Aceste standarde comune îndeplinesc cel puţin unele dintre solicitările formulate de companiile aeriene, care au atras atenţia asupra faptului că diferitele standarde existente în prezent provoacă confuzie.

Ministrul german al Transporturilor a precizat că acest acord a fost convenit la nivel de oficiali şi nu a fost încă aprobat în mod formal de miniştrii europeni Transporturilor.

La data de 1 iulie 2020, Germania a preluat preşedinţia Uniunii Europene, care se va încheia la 31 decembrie.

Sponsorul rubricii - compania Alpari

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load