X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

IEA: Cererea mondială de petrol nu va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei mai devreme de 2022

17 iun. 2020,, 00:01   Piata financiara
3787 1

Cererea mondială de petrol va creşte anul viitor comparativ cu anul acesta, pe măsură ce lumea depăşeşte pandemia de coronavirus, dar nu va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei mai devreme de 2022, a apreciat marţi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), informează Reuters.


"Prima noastră estimare pentru întregul an 2021 arată că cererea de petrol va creşte cu 5,7 milioane de barili pe zi (bpd), ceea ce înseamnă că la un nivel de 97,4 milioane bpd va fi cu 2,4 milioane bpd sub nivelul din 2019", susţine IEA în raportul său pe luna iunie. "Livrările reduse de combustibili pentru avion şi kerosen vor afecta cererea totală de petrol până cel puţin în 2022...în condiţiile în care industria aeronautică se confruntă cu o criză existenţială", adaugă IEA.

În ceea ce priveşte situaţia din 2020, IEA s-a arătat marţi puţin mai optimist în ceea ce priveşte efectele pandemiei asupra cererii de petrol. Agenţia mizează în continuare pe o cădere istorică de 8,1 milioane bpd a cererii mondiale de petrol în 2020, însă este vorba de o uşoară îmbunătăţire, cu aproape 500.000 bpd, comparativ cu estimările din luna mai, graţie unor importuri peste aşteptări în Asia.

"Ieşirea puternică din carantină a Chinei a făcut ca în luna aprilie cererea de petrol să revină în apropierea nivelului înregistrat în urmă cu un an. Am văzut de asemenea o revenire solidă în India în luna mai, însă aici cererea este în continuare cu mult sub nivelul din urmă cu un an", subliniază IEA.

Potrivit IEA, prima jumătate a anului se încheie pe o notă uşor optimistă pentru că pierderile înregistrate pe partea cererii, ca urmare a măsurilor de izolare adoptate pentru a limita răspândirea coronavirusului, nu au fost atât de grave pe cît se preconiza. În plus, reducerile de producţie adoptate de marii producători au eliminat stocurile care s-au acumulat până acum în acest an.

Pe partea de ofertă, IEA susţine că în luna mai oferta mondială de petrol a scăzut cu 11,8 milioane în luna mai, în condiţiile în care Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători precum Rusia, un grup cunoscut sub denumirea de OPEC+, şi-au redus producţia cu 9,4 milioane bpd.

"Dacă recentele tendinţe în materie de producţie se menţin şi cererea îşi revine, piaţa va fi într-o poziţie mai stabilă la finele anului" susţine IEA.

Barilul de petrol era cotat marţi pe bursa de la Londra în jurul valorii de 40 de dolari, dublu faţă de nivelul înregistrat la finele lunii aprilie, pe măsură ce activitatea economică a fost reluată iar Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi au redus semnificativ livrările.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?