În 2018 va fi lansat controlul comun moldo-român la 3 puncte de frontieră

În 2018 va fi lansat controlul comun moldo-român la 3 puncte de frontieră

Pe parcursul anului 2018 va fi lansat controlul comun moldo-român la trei puncte de frontieră. Este vorba de punctele: Cahul-Oancea, Costești-Stînca și Lipcani-Rădăuți.

Directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a declarat joi, 4 ianuarie, la o conferință de presă, că deja a fost elaborat proiectul de acord interstatal dintre România și Republica Moldova privind trecerea la controlul comun, documentul se află la avizare de către partea română, transmite IPN.

Potrivit lui Vitalie Vrabie, efectuarea controlul comun va permite optimizarea investițiilor de întreținere, dar și fluidizarea traficului.

Totodată, printre planurile mari, directorul general al Serviciului Vamal a menţionat că în acest an urmează să fie modernizate mai multe puncte de trecere a frontierei, pentru care deja s-au găsit bani.

"În 2018 vor începe lucrările de modernizare și extindere a posturilor vamale Leușeni, Sculeni și Giurgiulești. Bugetul proiectului este de 5 milioane de euro, dintre care peste 3,2 milioane constituie finanțarea UE, iar aproape 1,8 milioane sînt din bugetul Republicii Moldova. Semnarea acordului de finanțare cu UE este planificată pentru luna mai", a menţionat Vrabie.

Tot pentru anul curent este anunțată construcția a trei zone de control vamal la Costești, Sculeni și Giurgiulești, după modelul celei de la Otaci, menite să faciliteze traficul și exportul.

O altă prioritate anunțată este construcția a trei terminale interne în Birourile vamale Chișinău, Cahul și Bălți. Iar o altă preocupare majoră pentru acest an este şi crearea unui centru de inteligenţă pe dimensiunea antifraudă, precum şi a unui centru de instruire continuă a inspectorilor vamali.

Totodată Vitalie Vrabie a anunțat că în drum spre Republica Moldova sînt două scanere oferite de către Guvernul Chinei pentru postul vamal Aeroportul Internațional Chișinău și postul feroviar Ocnița 1.

 

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load