Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Mai mulţi angajaţi din cadrul Institutului Mamei și Copilului au fost suspendaţi din funcţie

4 ian. 2018,, 16:32   Capitala
2346 0

Mai mulţi angajaţi ai Institutului Mamei și Copilului au fost suspendaţi astăzi din funcţie, după ce o pacientă i-a acuzat de neglijenţă şi a spus că a avortat singură în veceul spitalului.

Cazul este investigat şi de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), care a inițiat o anchetă, comunică Moldpres.

Potrivit administrației Institutului Mamei și Copilului, în cazul dat a fost iniţiată o anchetă de serviciu, iar persoanele implicate au fost suspendate din funcţie pe durata desfășurării anchetei.

Conform sursei citate, toți cei care au comis încălcări ale eticii și deontologiei medicale, precum și a regulamentului de activitate a subdiviziunii, vor fi sancționați și se vor lua toate măsurile corespunzătoare în privința acestora.

Administraţia Institutului a venit şi cu o serie de precizări care fac referire la partea medicală a cazului şi susţine că pacienta a fost internată în spital pe 9 decembrie 2017. Aici a fost investigată clinic, iar pe 11 decembrie, în urma unor discuţii la consiliul medical, i-a fost recomandată întreruperea medicamentoasă a sarcinii.


În aceeași zi, a fost inițiată întreruperea sarcinii, conform protocolului. Pe 14 decembrie a avut loc avortul medicamentos provocat. Pacienta a fost externată a doua zi cu recomandările medicului curant și sub supravegherea medicului de familie.

O tînără din capitală a acuzat recent medicii de la Institutul Mamei și Copilului de neglijenţă în serviciu şi a susţinut că, deşi i s-a indus medical naşterea, a fost lăsată să avorteze singură în veceul instituţiei, fiind ignorată de medici şi asistente.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?