Rusia vine cu o solicitare la adresa SUA

Rusia vine cu o solicitare la adresa SUA

Rusia a cerut joi Statelor Unite ale Americii să nu intervină în ceea ce Moscova numeşte „afacerile interne” ale Iranului, a afirmat ministrul de externe adjunct rus Serghei Reabkov într-o declaraţie pentru agenţia oficială de presă TASS, citată de Agerpres.

Reabkov a declarat că SUA se folosesc în mod deliberat de situaţia din Iran pentru a încerca să submineze acordul nuclear încheiat de marile puteri cu Teheranul în 2015.

Într-o postare pe Twitter, preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că SUA îi vor sprijinul „atunci cînd va veni timpul” pe cei care manifestează în Iran.

„Respect pentru poporul din Iran care încearcă să răstoarne guvernul său corupt. Veţi vedea un mare sprijin din partea Statelor Unite atunci cînd va veni timpul!”, a scris Donald Trump în mesajul său.

În acelaşi timp, purtătorul de cuvînt al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat împotriva oricărei tentaţii de interferenţă externă în politica Iranului, spunînd că astfel de acţiuni ar putea provoca o reacţie. Iranienii au dreptul de a protesta liber, a mai spus Ibrahim Kalin, adăugînd că este imposibil de tolerat acte de distrugere şi violenţă.

Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma manifestaţiilor de la începutul lor cu o săptămînă în urmă.

 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load