Cazul șocant de la Institutul Mamei și Copilului: autoritățile inițiază o anchetă

Cazul șocant de la Institutul Mamei și Copilului: autoritățile inițiază o anchetă

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale investighează calitatea asistenței acordate tinerei care a fost nevoită să nască în toaleta Institutului Mamei și Copilului, fără supraveghere medicală, notează NOI.md.

Într-o declarație publică, instituția anunță că s-a autosesizat și a inițiat o anchetă internă pe marginea cazului relatat de pacienta care a fost internată la Institutul Mamei și Copilului. „Ancheta independentă vizează examinarea asistenței medicale acordate și respectarea eticii și deontologiei medicale a personalului din cadrul instituției vizate”, se arată în declarația Ministerului Sănătății.

Din comisia de anchetă fac parte Iurie Dondiuc, președintele  Comisiei de specialitate a MSMPS în domeniul obstetricii și ginecologiei, Dr. Ion Bolocan, medic obstretician-ginecolog, conferențiar universitar USMF „N. Testemițanu”, Dr. Rodica Gramma, master în bioetică, legislație și management în sănătate, conferențiar universitar USMF „N. Testemițanu” și Maria Ursachi, moașă principală la IMSP Spitalul Clinic Municipal nr.1.

Reprezentanții Ministerului condamnă ferm manifestările de atitudine neglijentă, ignoranță și abaterile de la normele de etică și deontologie medicală.

„Asemenea cazuri regretabile necesită a fi considerate drept temei pentru reformele de urgență în domeniul de sănătate, inclusiv prin instituirea unei structuri instituționale responsabile de cazurile de malpraxis și a lipsei de atitudine în exercitarea profesiunii. Cei care se vor face vinovați vor fi sancționați potrivit legii”, se mai arată în declarația Ministerului Sănătății.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load