Institutul Mamei și Copilului reacționează la acuzațiile care i se aduc

Institutul Mamei și Copilului reacționează la acuzațiile care i se aduc

Administrația IMSP Institutul Mamei și Copilului s-a autosesizat în cazul tinerei care susține că a născut singură în toaleta spitalului, fără a beneficia de atenția cuvenită din partea personalului medical, notează NOI.md.

Potrivit administrației instituției, pînă în prezent, pe adresa IMSP Institutul Mamei și Copilului nu a parvenit nicio plîngere care să facă referire la acest caz și nu a fost înregistrată nicio petiție oficială.

Cu toate acestea, reprezentanții spitalului spun că a fost creată o comisie care urmează să stabilească circumstanțele cazului, avînd în vedere gravitatea neregulilor semnalate. Potrivit administrației Institutului, toți angajații spitalului care au admis încălcări ale deontologiei medicale, precum și a Regulamentului de activitate a subdiviziunii, vor fi sancționați.

„Administrația Institutului Mamei și Copilului condamnă vehement orice încălcări ale protocoalelor medicale în vigoare, orice devieri de comportament admise de oricare dintre angajații medicali ce activează în cadrul instituției, calificîndu-le drept inadmisibile și incompatibile cu profesia de medic. IMSP Institutul Mamei și Copilului va reveni în termeni proximi cu informații suplimentare referitoare la concluziile comisiei pe acest caz și măsurile întreprinse”, se mai arată în nota instituției.

Zilele trecute, în atenția opiniei publice a apărut cazul unei tinere care a născut recent la Institutul Mamei și Copilului. Ea susține că a fost nevoită să nască fără supraveghere medicală în toaleta spitalului, după 23 de ore de travaliu, timp în care medicii nu i-au acordat ajutorul necesar. Femeia a dorit să-și păstreze anonimatul.

 

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load