Super-tancul german cu care Hitler voia să cîştige războiul (FOTO)

Super-tancul german cu care Hitler voia să cîştige războiul (FOTO)

Tehnologia creată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial este, printre altele, una impresionantă. Acesta este cazul tancului greu Panzer VIII Maus.

Cu acest tanc, germanii doreau să construiască cel mai puternic şi mai versatil vehicul blindat creat vreodată. Desigur, nu a fost suficient pentru a întoarce soarta războiului, dar invenţia rămîne una remarcabilă, scrie Top Buzz.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial şi nu numai, Germania a mizat pe calitate şi nu pe cantitate. Astfel, în ceea ce priveşte progresul tehnologic, nemţii au fost aşi. Un caz elocvent este Panzer VIII Maus, prezentat în galeria foto de mai jos.

Maus a fost cel mai greu şi cel mai indestructibil tanc creat vreodată. Scopul său era de a face găuri în liniile defensive inamice, în timp ce aceştia nu îl puteau avaria.

Proiectul a fost propus lui Adolf Hitler de Ferdinand Porsche. Trebuia să se numească Mammut, dar numele a fost schimbat în Maus (şoarece).

După ce a văzut prototipul, Hitler a fost de acord cu proiectul şi a ordonat producţia a 150 de exemplare. Totuşi, în noiembrie 1943, proiectul a fost oprit din cauza problemelor la motor şi doar două versiuni au ajuns să fie terminate.

După cum se vede şi în imagini, tancul era extrem de mare şi foarte blindat. De asemenea, avea două tunuri. Cel mare, principal, avea calibrul de 128 mm şi cel secundar de 75 mm. Ca să fie o imagine mai clară, un tanc mediu precum Panzer IV sau versiunile mai avansate de Sherman aveau tunuri de calibrul 75, iar astăzi MBT-urile din dotările marilor armate au tunuri de calibrul 120 mm sau 125 mm, în cazul tancurilor ruseşti.

Totuşi, proiectul avea probleme. Motorul masiv de avion din interiorul tancului făcea ca temperaturile să crească prea mult pentru ca echipajul să reziste atunci cînd toate uşile erau închise. De aceea, a fost nevoie de amplasarea ventilatoarelor pentru a face condiţiile suportabile.

De asemenea, era prea greu pentru a trece podurile sau a se deplasa pe teren accidentat.

La sfaturile generalului Heinz Guderian, tancului i s-au adăugat mitraliere suplimentare pentru a face faţă atacurilor infanteriei.

În ultimă instanţă, toată munca asiduă la crearea tancului a fost o pierdere de timp şi energie din cauza problemelor la motor. Mai mult, unul dintre cele două prototipuri a fost distrus chiar de germani pentru a preveni capturarea. Celălalt a căzut pe mîna ruşilor la sfîrşitul războiului şi poate fi găsit la un muzeu din Kubinka, Rusia.

 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load