Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Cîţi copii au venit pe lume în maternităţile din Capitală la cumpăna dintre ani

2 ian. 2018,, 10:31   Capitala
4486 0

Revelionul a devenit sărbătoare dublă pentru mai multe familii în care s-au născut copii la cumpăna dintre ani. La maternitatea nr. 2 din Capitală au venit pe lume două fetiţe şi un băieţel, iar medicii spun că micuţii sînt perfect sănătoşi.


Agnes Stînga a venit pe lume la scurt timp după miezul nopţii şi este a treia fetiţă în familie. Micuţa are o greutate de trei kilograme şi o lungime 50 de centimetri.

"Am avut o presimțire, oameni noi într-un an nou. Copii sînt dar de la Dumnezeu şi îi primim cu dragoste şi îi creştem cu dragoste", a spus Viorica Stînga, mămică.

Tatăl copilei spune că a primit cel mai frumos cadou în noaptea dintre ani - încă o fetiţă.

"Cîteva minute înainte de Revelion s-a început întreg procesul şi atunci bucatele aşa cum le-am pus pe masă aşa şi am strîns şi am pus înapoi în frigider. Pentru noi este cel mai frumos cadou de Revelion", a zis Ruslan Stînga, tătic.

Cele mai nerăbdătoare s-o vadă pe micuţa Agnes au fost surorile mai mari de şapte şi cinci ani.

"Eu nu ştiam ce ar trebui să-mi doresc căci prima dată ne-au arătat că va fi băieţel, a doua oară surioară. Seamănă cu ambele, la sprîncene şi la urechi cu mine, iar la ochi şi la păr cu sora mea", a spus Daria-Irina Stînga, fiica.

În noaptea de Revelion şi-a văzut visul împlinit şi familia Nenuş. Micuţa Elena este primul copil al cuplului, iar părinţii susţin că au aşteptat cu nerăbdare acest moment.

" Noi mai aveam la dispoziţie încă cîteva zile. Toţi erau în aşteptare, un an nou cu oameni noi. Năsucul este al meu şi buzuşoarele tot, restul parcă e tata", a spus Diana Nentuş, mămică.

" La începutul anului nou s-au născut două fetiţe, un băieţel sănătos, matur, cu greutate normală. Toţi copii s-au născut sănătoşi, fără anumite particularităţi, trec perioada de adaptare şi mămicile sînt bine", a declarat Zinaida Florea, medic la Maternitatea nr. 2 .

Şi la Maternitatea Nr. 1 din Capitală s-au născut două fetiţe şi un băieţel, iar la Institutul Mamei şi Copilului au venit pe lume şase băieţi şi o fetiţă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?