Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Petiție: se cere lista cheltuielilor și veniturilor anuale ale Mitropoliei Moldovei

2 ian. 2018,, 09:12   Societate
2866 2

Un grup de membri ai Bisericii Ortodoxe din Moldova au inițiat o petiție în care cer transparență financiară și decizională de la conducerea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. Inițiatorul acesteia este vloggerul ortodox, aspirant la preoție, Ion Andronache.

„Avînd în vedere plata impozitului trimestrial făcută aproape de fiecare parohie din țară, din cele peste 1000 de parohii aflate sub jurisdicția Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove și lipsa unui raport financiar și de activitate al celor de la Mitropolie pentru venitul din acest impozit” se menționează în mesajul petiției.

Inițiatorii subliniază că cei de la conducerea Mitropoliei refuză instalarea unor rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii la intrarea în catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, motivînd refuzul prin lipsa mijloacelor financiare.

„Ținînd cont de intenția Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove de a construi o casă parohială pompoasă și costisitoare în spatele Catedralei Mitropolitane (conform proiectului și designului prezentat în cadrul ședinței CMC, clădirea auxiliară va avea 686 de metri pătrați), dar și gestionarea financiară dubioasă a veniturilor și cheltuielilor Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove”, adaugă aceștia.

Ei cer un raport financiar anual în care să li se prezinte tuturor membrilor Bisericii Ortodoxe din Moldova și locuitorilor Republicii Moldova lista cheltuielilor și veniturilor anuale ale Mitropoliei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?