Care e serialul favorit al Melaniei Trump! Preferințele ei îți dau fiori

Care e serialul favorit al Melaniei Trump! Preferințele ei îți dau fiori

Americanii dețin supremația și în cazul celor mai vizionate și „piratate” seriale din lume, iar unele dintre ele sînt chiar și pe placul Primei doamne de la Casa Albă. Desigur, Melania Trump a mărturisit că are afinitate pentru un anumit serial, iar preferința ei pare destul de controversată.


Prima Doamnă a Statelor Unite a acordat un interviu jurnalistei Katie Rogers, de la New York Times, în care a dezvăluit care este serialul pe care-l urmărește cu interes. Se pare Melania este înnebunită după serialul „How to Get Away with Murder” (Cum să scapi după ce ai comis o crimă, tradus mot-a-mot), conform slate.com.


Filmul spune povestea unei avocate foarte severe, care își învață studenții cum să-i apere îninstanță pe ucigași, pînă cînd devin chiar ei implicați într-o crimă, o intrigă care, sperăm, nu reflectă eventualele aranjamente îndoielnice de la Casa Albă, scrie cotidianul Le Figaro.


Melania nu a specificat și care ar fi episoadele sale preferate, dar printre opțiuni se numără cele cu titluri care-ți dau de gîndit: „He Deserved to Die” (Merita să moară), „She’s a Murderer” (Este o ucigașă) sau „Kill Me, Kill Me” (Ucide-mă).


În topul preferințelor sale se mai numără și serialul „Empire”, „o dramă bogată și excentrică”, spune jurnalista Katie Rogers, „care îți propune o evadare din realitate. Cu personalități impresionante, de asemenea. Iar acest lucru este interesant din punctul de vedere al unei Prime Doamne care nu este în lumina reflectoarelor, dar e înconjurată de personalități importante.”


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load