X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Fenomen astronomic rar în prima noapte din 2018

30 dec. 2017,, 03:01   Ştiinţă şi IT
7884 0

În noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2018, Luna plină se află la perigeu, adică în cea mai apropiată distanță de Pămînt. Dipolul Pămînt-Luna are o mișcare ciudată, nu a putut fi prevăzută foarte exact nici măcar cu cele mai performate computere.

Distanța la perigeu nu este aceeași, variază. În cazul nostru este relativ mică, de 356.565 km la ora UTC 21:54, ceea ce înseamnă ora Romîniei 23:54, aproape de miezul nopții în noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2018.

Va fi spectacol pe cer din prima noapte din 2018. Apoi, vor fi și eclipse, Lună Albastră, Neagră și Însîngerată, ploi de stele.

În noaptea de 1 spre 2 ianuarie, va fi Lună Plină, dar pentru că este a doua dintr-o serie de trei consecutive, a fost supranumită SuperLuna. Va fi cea mai mare din anul 2018, spun astronomii. Seria a început cu Luna Plină din 3 decembrie și care se va încheia cu cea din 31 ianuarie, care va da și o eclipsă totală de Lună.

Asta înseamnă că satelitul natural al Pămîntului va ajunge la distanța cea mai mică de Terra (perigeu) la ora Romîniei 4.24, cînd va fi la distanță de 356.565 km, față de o distanță medie de doar 384.000 km, potrivit Observatorului Astronomic ”Urseanu” din Capitală. Cîteva ore mai tîrziu va ajunge la faza completă și va apărea mai strălucitor și mai mare cu 10 -14 % decît de obicei. Dacă cerul este senin se poate vedea din locuri deschise, fără clădiri sau vegetație.


Calendarul fenomenelor astronomice 2018

2 Ianuarie: SuperLuna. Satelitul natural al Pămîntului se află cel mai aproape de Terra și se vede cu 10 -14 % mai mare decît de obicei.

3 Ianuarie: La ora universală 5.34 (7.34 ora Romîniei), Pămîntul se va afla de punctul cel mai apropiat de orbita Soare (afeliu).

3 / 4 Ianuarie: Cvadrantidele, o ploaie de meteori foarte activă.

31 Ianuarie: Eclipsă totală de Lună sau Luna Însîngerată. Va fi vizibilă în nord-estul Europei, parțial în SUA, în Rusia, Asia, Oceanul Indian, Pacific și Australia.

31 Ianuarie: Luna Albastră.

A doua oară Lună Plină din februarie, de aceea a fost numită Luna Albastră. Mai exact este vorba despre apariţia a două luni pline în aceeaşi lună calendaristică. Specialiştii spun că aşa-numita “Lună albastră” nu este deloc albastră, iar acest termen se asociază cu fenomenul rar caracterizat de faptul că Luna Plină apare de două ori în aceeaşi lună calendaristică.

Februarie. Luna Neagră. Satelitul Pămîntul a fost numit astfel pentru luna din an cînd nu există Lună plină.

15 februarie: Eclipsă parțială de Lună. Poate fi văzută din America de Sud, Oceanele Pacific și Atlantic.

20 Martie: Echinocțiul de primăvară, momentul cînd ziua și noaptea sînt egale oriunde pe Pămînt.

22 / 23 Aprilie: Ploaie de meteori Lyrid.

10 mai: Ploaie de stele căzătoare.

21 Iunie: Solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an.

28 Iunie: Luna Căpșunilor. Este Lună Plină denumită astfel pentru că în această perioadă sînt culese căpșunele.

6 Iulie: La ora universală 16.46 (ora Romîniei 18.46), Pămîntul se află în cel mai îndepărtat punct față de Soare.

13 Iulie: Eclipsă parțială de Soare.

Poate fi văzută din sudul Australiei, Tasmania, Oceanul Pacific și Oceanul Indian.

27 / 28 Iulie: Eclipsă Totală de Lună.

Este a doua din an, deci va fi Lună Neagră. Va fi vizibilă în Europa, Asia, Australia, Africa, Oceanul Atlantic, Oceanul Indian, Antartica.

11 August: Eclipsă parțială de Soare. A treia eclipsă din 2018 și a doua din vară. Va fi vizibilă din nordul Europei, nord-vestul Asiei, nordul Canadei, Groenlanda, Oceanu Atlantic.

12 / 13 August: Perseidele. Ploaie de stele, cele mai luminoase.

23 Septembrie: Echinocțiul de toamnă.

24 / 25 Septembrie: Luna recoltei. Este Lună Plină în perioada cînd se culeg cerealele.

8 Octombrie: Draconidele, ploaie de stele.

21 / 22 Octombrie: Orionidele, ploaie de stele.

17 Noiembrie: Leonidele, ploaie de stele.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?