X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Temperaturile prognozate pentru prima zi a anului 2018

28 dec. 2017,, 17:31   Societate
2743 0

Meteorologii prognozează pentru prima zi a noului an temperaturi generoase, cu maxime de pînă la +9 grade Celsius. Chiar dacă sînt peste norma pentru această perioadă, nu sînt cele mai înainte temperaturi înregistrate pe teritoriul țării la început de an. Pe 1 ianuarie 1971 s-au înregistrat temperaturi de +13 grade.

Solicitată de IPN, Lidia Treşcilo, șefa Direcției meteorologie din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, a spus că cea mai rece noapte de 1 ianuarie pe teritoriul țării a fost în 2015, cînd temperatura a oscilat între -17 și -20 de grade Celsius.

Temperaturile prognozate pentru prima zi a anului 2018 sînt comparabile cu cele din 2007.

Potrivit meteorologilor, temperatura medie zilnică a aerului pe 1 ianuarie (perioadă multianuală) variază pe teritoriul țării de la -0... +4 (SM Cahul) pînă la -3...+1 (SM Briceni). În 2017, în noaptea de 1 ianuarie minimele au oscilat între -2...-6 grade Celsius, iar maximele au urcat ziua pînă la +4...+7.

Ninsori pe 1 ianuarie se înregistrează în medie o dată în doi-trei ani. În acest an vremea va fi fără precipitații.

Pe 31 decembrie ziua vom avea maxime de pînă la +6 grade Celsius, iar în noaptea de Revelion minimele vor varia între 0 și -5 grade Celsius. Pe 1 ianuarie termometrele vor indica pînă la +4...+9 grade Celsius.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?