Vacanţă în siguranţă. Poliţia vine cu recomandări pentru părinți și copii

Vacanţă în siguranţă. Poliţia vine cu recomandări pentru părinți și copii

Copiii se află deja în vacanța de iarnă şi simt din plin atmosfera sărbătorilor. Iar pentru prevenirea diferitor fapte antisociale şi prevenirea victimizării copiilor, poliţia vine cu cîteva recomandări.   

Părinţii ar trebui să discute deschis cu copilul lor despre modul în care trebuie să reacţioneze în situaţia în care se rătăceşte. La fel, trebuie să se asigure că acesta cunoaşte numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora.

Totodată, atît mama, cît şi tatăl sînt îndemnaţi să nu-şi lase copilul să se joace nesupravegheat şi să-l înveţe că are voie să plece doar cu permisiunea lor şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă.

Un sfat demn de urmat ar fi cel de a nu trimite copilul singur să cumpere ceva, iar dacă s-a pierdut, învăţaţi-l să apeleze la un poliţist, o vînzătoare sau un adult însoţit de un copil.

Părinţi fiind, amintiţi-le copiilor mereu regulile de circulaţie şi importanţa respectării acestora, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic.

Totodată, dacă mergeţi la cumpărături împreună cu copiii, supravegheaţi-i în permanenţă, mai ales în locurile aglomerate (pieţe, magazine mari), unde se pot rătăci.

 La fel de atenţi trebuie să fie şi copiii. Acestora li se sugerează să ia în calcul cîteva sfaturi simple:

- Nu mergeţi la joacă la bazinele acvatice, lacuri sau rîuri, oricît de rezistent ar părea stratul de gheață.

- Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament suspect. Nu intraţi în anturaje dubioase!

- Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întîmplător .

- Atenţie la „lumea virtuală”!

- Nu oferiți date personale sau poze celor cu care corespondați pe Internet.

- Circulați numai pe trotuare.

- După căderea întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă, folosiți îmbrăcăminte de culoare deschisă, care vă face mai vizibili în lumina farurilor.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load