Top 10 evenimente din Moldova în 2017 – versiunea experților

Top 10 evenimente din Moldova în 2017 – versiunea experților

Printre cele mai importante zece evenimente din Moldova în anul care pleacă se numără introducerea sistemului electoral mixt, declararea viceprim-ministrului rus Dmitri Rogozin drept persona non grata și proiectul de lege pentru consolidarea vectorului european de dezvoltare în Constituția Republicii Moldova.

Aceasta este opinia experților Centrului Tehnologiilor Electorale.

În opinia lor, „introducerea sistemului electoral mixt are atît trăsături pozitive – le va permite cetățenilor să-și aleagă candidații proprii în circumscripții uninominale, precum și negative – societatea e și mai divizată în adversari și susținători ai inovării, iar autoritățile nu au fost capabile să convingă majoritatea locuitorilor Republicii de avantajele alegerilor parlamentare mixte”.

„Declararea lui Dmitri Rogozin drept persona non grata în Republica Moldova este o decizie proastă, ea sporind și mai mult disensiunile dintre Moldova și Rusia, în condițiile unei situații deja tensionate în regiune. În plus, au crescut și tensiunile dintre Președinție și Guvern”, se spune într-un studiu al Centrului.

Autorii acestuia au inclus, de asemenea, în cele mai importante evenimente ale anului arestarea primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, și desfășurarea referendumului de demitere a lui.

„Odată cu arestarea lui Chirtoacă, a început o luptă pe scară largă împotriva corupției de la Primărie, iar eșecul referendumului a scos la iveală contradicții grave ale electoratului de stînga, legate de divergențele dintre PSRM și PCRM“, spun experții.

Ei consideră că un alt eveniment negativ al anului a fost posibilitatea suspendării temporare de la exercitarea funcțiilor de președinte, care „nu numai că demonstrează absența completă a unui compromis între instituțiile statului, dar și aplică o lovitură asupra imaginii internaționale a Moldovei“.

Printre alte evenimente figurează și formarea coaliției politice dintre Platforma Civică Demnitate şi Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și acceptarea lor în Partidul Popular European; reforma Guvernului și reducerea numărului de ministere de la 16 la nouă; progresul în soluționarea conflictului transnistrean, consfințit în Protocolul de la Viena.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load