Dodon a refuzat repetat candidaturile la funcțiile de miniștri

Dodon a refuzat repetat candidaturile la funcțiile de miniștri

Președintele Igor Dodon a anunțat că a respins în mod repetat candidaturile la funcțiile de miniștri, înaintate de Guvernul Filip, transmite NOI.md

"Să fie foarte clar pentru cei din majoritatea parlamentară și Guvern, eu nu am de gînd să cedez în această situație. Nu voi accepta și sînt sigur că toți cei care susțin președintele Republicii Moldova nu vor accepta astfel de miniștri. Argumentul meu principal rămîne neschimbat: Majoritatea candidaților propuși au demonstrat inconsecvență, lipsă de profesionalism și oportunism regretabil în funcțiile și activitățile desfășurate anterior. Inclusiv, unii dintre ei au fost implicați direct sau indirect în frauda bancară. Consider că prin aceste candidaturi Guvernul nu va fi depolitizat, ci, din contra, se va produce o reactivare a unor foști actori politici. Iar înaintarea lor are o miză politică evidentă, pentru a mulțumi algoritmul parlamentar. Dacă există și o miză preelectorală, e în zadar, fiindcă nimic nu va salva acest Guvern de la înlăturare după alegerile parlamentare din 2018", a scris Igor Dodon.

 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load