ANSA a amendat cu 13 000 de lei o companie producătoare de mezeluri

ANSA a amendat cu 13 000 de lei o companie producătoare de mezeluri

După ce la începutul acestei luni o companie producătoare de mezeluri din ţara noastră a fost implicată în scandalul produselor expirate, recent aceasta a fost amendată de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, notează NOI.md. 

De la bun început, producătorul a încasat o amendă de 6 000 de lei, iar mai apoi încă una de 7 500 de lei.

Potrivit responsabililor de la ANSA, amenda este una blîndă, iar cu agentul economic urmează să se întîlnească în instanţă.

"Amenda eu cred că este insuficientă. Noi ne vom întîlni cu agentul economic în instanța de judecată, din această cauză nu-i putem spune numele", a declarat șeful ANSA Chișinău, Roman Vengher.

Scandalul a început pe 1 decembrie, cînd în urma unor descinderi efectuate în depozitele companiei, au fost scos la iveală o serie de nereguli. 

În consecință, oamenii legii au precizat că în urma perchezițiilor au fost depistate și ridicate mijloace bănești necontabilizate în sumă de peste 7 milioane 180 de mii de lei. Totodată, acțiunile au scos la iveală mai multe nereguli în procesul de păstrare a cărnii. 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load