X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Incident aviatic: Un avion a derapat pe pista îngheţată după aterizare

26 dec. 2017,, 19:27   Externe
2783 0

Un avion al companiei JetBlue a derapat pe pista îngheţată a aeroportului din Boston la scurt timp după aterizare, fără ca acest incident cauzat de condiţii climaterice nefavorabile să facă răniţi, a anunţat marţi compania aviatică americană, informează AFP.

Aparatul ce venea din Savannah, sudul SUA, "a ieşit de pe pistă la scurt timp după ce a aterizat, în jurul orelor locale 19:15 (00:15 GMT). În acest stadiu, nu avem cunoştinţă că ar exista vreun rănit", a notat compania JetBlue într-un comunicat, scrie Agerpres.ro.

Pasagerii zborului JetBlue50 au fost transportaţi cu autobuzul de pe pista înzăpezită pînă la terminalul aeroportului Logan din Boston, a precizat compania.

"Totul este bine. Am derapat doar pe gheaţă", a declarat după aterizare unul dintre piloţi controlorilor de trafic aerian, potrivit unei înregistrări obţinute de postul ABC.

Mai mulţi pasageri le-au povestit jurnaliştilor incidentul, descriind un viraj de 180 de grade al aparatului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?