Studiu: Trăsăturile care reprezintă secretul longevității

Studiu: Trăsăturile care reprezintă secretul longevității

Încăpățînarea și optimismul se numără printre trăsăturile de caracter care pot reprezenta secretul longevității, conform unui nou studiu efectuat în Statele Unite, publicat marți în jurnalul ''International Psychogeriatrics'', relatează UPI.

O echipă de oameni de știință aflată în căutarea unor indicii cu privire la longevitate și-a concentrat cercetările în zona a nouă sate îndepărtate din regiunea Cilento din sudul Italiei unde sute de locuitori au peste 90 de ani.

Studiul s-a concentrat pe 29 dintre aceștia, participanții avînd vîrste cuprinse între 90 și 101 ani.

Deși starea de sănătate fizică a acestor persoane vîrstnice era mai precară în comparație cu cea a membrilor mai tineri din familiile lor, aceștia prezentau o stare mentală mai bună.

''Mai multe cercetări au fost efectuate pe adulți cu vîrste înainte, însă acestea s-au concentrat cu precădere pe genetică decît pe sănătatea lor mentală sau pe trăsăturile de personalitate'', a declarat unul dintre autorii pricipali, dr. Dilip Jeste, profesor de psihiatrie și neuroștiințe la Facultatea de Medicină a Universității din San Diego, California.

''Principalele teme care au reieșit din studiul nostru, și par să fie trăsături unice asociate cu o stare mai bună de sănătate fizică a acestei populații rurale, sînt optimismul, etica muncii, încăpățînarea și o puternică legătură cu familia, cu religia și cu pămîntul'', a precizat Jeste în cadrul unui comunicat emis de universitate.

Dintre acestea, s-a remarcat afecțiunea față de pămînt. ''Dragostea persoanelor din acest grup față de pămîntul lor este o temă comună și le oferă un scop în viață. Majoritatea încă efectuează munci în cadrul gospodăriilor și al suprafețelor de pămînt. Ei spun: 'Aceasta este viața mea și nu voi renunța la ea', a declarat Anna Scelzo, membră a echipei de cercetători, asistent în domeniul sănătății mintale în Chiavarese, Italia.

Oamenii de știință a descoperit de asemenea că aceste persoane vîrstnice aveau însușiri semnificativ mai bune în ceea ce privește încrederea în sine și luarea deciziilor în comparație cu semenii lor de 50, 60 și 70 de ani. ''Acest paradox al înaintării în vîrstă susține ideea că starea de bine și (nivelul de) înțelepciune se accentuează proporțional cu vîrsta, chiar dacă sănătatea fizică se deteriorează'', a adăugat Jeste.

Cercetătorii au declarat că intenționează să continue să monitorizeze persoanele participante la acest studiu, care ''nu doar supraviețuiesc, ci prosperă și se dezvoltă'', pentru o mai bună ''înțelegere a sănătății și a capacităților funcționale la toate grupele de vîrstă''.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load