Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Candidatura lui Navalnîi la preşedinţia Rusiei, respinsă

25 dec. 2017,, 22:58   Externe
2451 1

Candidatura lui Alexei Navalnîi pentru alegerile prezidenţiale din Rusia, de anul viitor, a fost respinsă, luni, de Comisia Electorală rusă, invocîndu-se faptul că opozantul lui Vladimir Putin are o condamnare la activ.

Navalnîi, care consideră că a fost condamnat într-un dosar motivat politic, le-a cerut susţinătorilor săi să boicoteze scrutinul din 18 martie, informează AFP.

Comisia a decis în unanimitate, în cadrul unei şedinţe publice, refuzarea dosarului prezentat duminică seară de juristul în vîrstă de 41 de ani după obţinerea semnăturilor în urma mobilizării susţinătorilor săi. “Vom cere tuturor să boicoteze aceste alegeri, nu vom recunoaşte rezultatele”, a spus Navalnîi. Duminică, Alexei Navalnîi anunţa că a strîns suficiente semnături pentru a avea şansa de a candida împotriva actualului preşedinte al Rusiei la alegerile din luna martie. Susţinătorii lui Navalnîi s-au strîns, duminică, în 20 de oraşe din Rusia.

Campania electorală a început oficial în urmă cu o săptămînă în Rusia, unde alegeri prezidenţiale sînt programate la 18 martie, iar favorit este Vladimir Putin, candidat la al patrulea mandat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?