Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Judecătoarea, suspectată de fals în declarația de avere, va fi urmărită penal

25 dec. 2017,, 14:45   Societate
4478 2

Procurorul general Eduard Harunjen a semnat vineri, 22 decembrie 2017, ordonanța de pornire a urmăririi penale pentru fals în declarația de venituri și interese personale pe numele judecătoarei Maria Tertea (Țugui), scrie moldovacurată.md.

Marți, 19 decembrie, la cererea procurorului general, Consiliul Superior al Magistraturii și-a dat acordul pentru efectuarea acțiunilor de urmărire penală în privința ei. De asemenea, CSM a suspendat-o din funcție pe perioada anchetei. Atunci, Eduard Harunjen a refuzat să ne spună în ce constă falsul din declarația de avere a magistratei, precizând doar că este vorba de „sume foarte mari”.

Deși a admis pornirea urmăririi penale, CSM a refuzat arestarea și percheziționarea judecătoarei.

Anterior, jurnaliștii de la „Crime Moldova” au scris că Maria Țugui ar fi „campioană la credite”. În declarația de avere pentru 2016, Țugui a indicat că din anul 2013 până în prezent ar fi accesat 9 credite în mărime de 6 mii 700 de dolari și aproape 800 de mii lei.

Maria Tertea (Țugui) a devenit judecătoare, potrivit site-ului Magistrat.md, în anul 2012, fiind numită în funcție în cadrul Judecătoriei Căușeni pe un termen de 5 ani. Recent, la 5 decembrie 2017, CSM a propus transferul ei la Judecătoria Chișinău, însă decretul în acest sens al șefului statului deocamdată nu a fost emis.


Judecătoarea este suspendată din funcție, conform solicitării procurorului general și deciziei CSM, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în acest caz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?