Tensniuni în Zona de Securitate

Tensniuni în Zona de Securitate

Reprezentanții pretinselor structuri de forţă transnistrene continuă să tensioneze situaţia în Zona de Securitate.

La şedinţa Comisiei Unificate de Control prezidată de delegaţia Republicii Moldova, au avut loc discuții aprinse în legătură cu acțiunile provocatoare ale reprezentanților pretinselor structuri de forţă transnistrene, care au instalat în mod abuziv un așa-numit ”post de grăniceri și vameși” pe tronsonul de drum aflat în gestiunea SRL ”Anina”, ceea ce destabilizează situaţia în Zona de Securitate şi creează dificultăți pentru libera circulație a persoanelor și bunurilor, potrivit unui comunicat de presă al CUC.

În legătură cu aceasta, Delegația Republicii Moldova a atras atenţia membrilor CUC asupra inadmisibilității acestor acțiuni destabilizatoare ale Tiraspolului, precum şi asupra numeroaselor adresări ale locuitorilor din s. Hîrbovăț, Raionul Anenii Noi și din alte localități învecinate, care se plîng că le este îngrădit dreptul la libera circulaţie.

La propunerea părții transnistrene, care a invocat necesitatea unor consultări suplimentare, examinarea raportului a fost transferată pentru ședința CUC din 28 decembrie 2017.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load