Expert: Criza bancară a dus la dezvoltarea accelerată a serviciilor non-bancare

Expert: Criza bancară a dus la dezvoltarea accelerată a serviciilor non-bancare

Pe fundalul crizei bancare, sectorul non-bancar și-a majorat de 2,3 ori cota de piață – de la 7,1% în 2013, pînă la 16,4% în 2017.

Expertul IDIS „Viitorul” Veaceslav Ioniță constată că de 20 de ani se vorbește că Moldova trebuie să dezvolte servicii alternative de finanțare a economiei, însă acest lucru a devenit real doar în urma unei crize puternice de sistem. Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului de prezentare a produsului Economic Outlook: „2018 – anul reformelor sau al stagnării?”, transmite IPN.

Expertul a precizat că, în condițiile menținerii ritmului actual, sectorul non-bancar va putea obține în următorii trei ani o cotă de 20% din piață. Majorarea cotei de piață a sectorului non-bancar se datorează în cea mai mare parte creșterii accelerate a serviciilor de microfinanțare, care în acest an se anticipează că vor atinge nivelul de cel puțin 4,55 miliarde de lei, cu o crește de minimum 760 de milioane lei față de anul 2016.

„De fapt, asistăm la o creditare a economiei de către sectorul bancar prin intermediul companiilor de microfinanțare. După ce Banca Națională a înăsprit puternic supravegherea bancară, băncile comerciale au devenit foarte prudente și evită să crediteze agenții economici. Altfel spus, băncile sînt cu mult mai prudente și nu se avîntă în proiecte nesigure, lucru care se întîmpla în trecut. În asemenea condiții, companiile de microcreditare au devenit foarte atractive pentru micii întreprinzători. Companiile de microcreditare, pentru a face față cererii crescînde, la rîndul lor se creditează de la băncile comerciale. De fapt, avem o creditare a micilor întreprinzători de către băncile comerciale, prin intermediul companiilor de microcreditare”, a explicat expertul economic.

Veaceslav Ioniță a mai spus că aparent intervine o problemă de supraveghere bancară. O parte din banii sectorului bancar, supravegheat de Banca Națională, pleacă spre sectorul non-bancar, care nu este supravegheat de BNM. În acest context, Veaceslav Ioniță a spus că instituțiile abilitate din acest domeniu ar trebui să facă o evaluare a companiilor de microfinanțare. Expertul s-a referit la insuficiența de cunoștințe economice a populației, care, atunci cînd semnează contractul de împrumut, nu se informează suficient în ce „datorii se bagă”. Cu toate acestea, expertul susține că motive de îngrijorare, cel puțin la etapa actuală, nu sînt, deoarece calitatea creditelor în sectorul non-bancar este de circa 6 ori mai bună decît în sectorul bancar, cota creditelor neperformante în sectorul non-bancar este 2,5-3,5%, comparativ 16% din sectorul bancar.

Astfel, criza bancară din 2014 are și un efect neașteptat: a dus la dezvoltarea accelerată a serviciilor non-bancare. Acest fapt ridică din nou în agenda publică subiectul de reglementare unică a sectorului bancar și non-bancar, conchide expertul.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load