Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Investițiile BERD în Moldova, în 2017, au atins un nivel record

21 dec. 2017,, 14:00   Economie
2327 0

Investițiile Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Republica Moldova în anul 2017 au atins un nivel record de 130 de milioane de euro.

Acest fapt a fost menționat de către șeful Biroului BERD din Moldova, Dmitri Gvindadze, care a specificat că aceste fonduri au fost destinate finanțării sectorului privat și dezvoltării infrastructurii.

Potrivit lui, creșterea finanțării s-a produs în pofida constrîngerilor legate de nivelul mic de investiții interne și străine, obstacolelor ce țin de implementarea proiectelor de infrastructură și problemelor ce persistă în sectorul bancar.

Dimitri Gvindadze a spus că abordarea BERD le-a permis reprezentanților Băncii să fie activi în teren. „Astfel reușim să rămînem practici atît în sectorul public, cît și în cel privat. Salutăm pașii întreprinși în anul 2017 pentru îmbunătățirea guvernării și transparenței în sectorul bancar. Prin deblocarea oportunităților în sectorul bancar BERD va putea să extindă finanțarea pentru întreprinderile mici și mijlocii. Vom continua să lucrăm cu autoritățile pentru a dezvolta infrastructura conform cadrului macroeconomic al Moldovei din acordul cu Fondul Monetar Internațional”, a subliniat Gvindadze.

El a remarcat că BERD a facilitat progresul din sectorul bancar, întrucît Banca Transilvania și-a anunțat intenția de a investi în Victoriabank. Pentru prima dată în zece ani o bancă străină va intra pe piața Moldovei și este un pas major spre reabilitare și modernizare a sectorului financiar.


Dmitri Gvindadze a menționat că BERD continuă să prioritizeze consolidarea securității energetice a Republicii Moldova. Unindu-și forțele cu Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiții și Banca Mondială, BERD cofinanțează, printr-un împrumut de 80 de milioane de euro, interconexiunea electrică dintre Moldova și România. Aceasta va spori concurența și va fi în beneficiul consumatorilor.

Șeful Biroului BERD a adăugat că Banca Europeană continuă să susțină Chișinăul în ceea ce privește îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice. Potrivit lui, o mai bună izolare și un sistem mai eficient de încălzire, ventilare și condiționare a aerului în grădinițe, școli și spitale poate duce la economisiri substanțiale la facturi pentru energie.

De asemenea, BERD a extins cea de-a doua tranșă în valoare de 27,5 milioane de euro din împrumutul său în valoare de 52,5 milioane de euro pentru ÎS „Calea Ferată din Moldova”. Proiectul are scopul de a îmbunătăți infrastructura, moderniza materialul rulant și compania la mod general.

BERD continuă să finanțeze companii private prin intermediul Mobiasbancă - Groupe Société Générale, un partener puternic și de lungă durată. Finanțarea a venit în cadrul liniei de împrumut EU4Business-EBRD Credit Line, în cadrul căreia UE și BERD și-au unit eforturile pentru a extinde accesul la finanțare pentru companiile private care investesc ca să profite de oportunitățile oferite de Zona de schimb liber și aprofundat cu UE (DCFTA).

A mai fost remarcat faptul că BERD, împreună cu Fondul Monetar Internațional, EU și alți parteneri-cheie vor continua eforturile de a reabilita sectorul bancar. Banca va lucra cu investitorii cu reputație pentru a restabili transparența și buna guvernare în bănci. Aceasta va permite BERD-ului să ofere mai multă finanțare companiilor locale prin intermediul băncilor.

Banca va continua să acorde împrumuturi, la direct și prin intermediul băncilor, companiilor din Moldova cu modele de afaceri viabile și va finanța proiecte de infrastructură publică.

Conform priorităților stabilite în recent aprobata strategie BERD pentru anii 2017-2022 pentru Moldova, cooperarea cu Guvernul se va axa pe îmbunătățirea climatului de afaceri, inclusiv prin susținerea Secretariatului Consiliului economic pe lîngă Prim-ministrul Republicii Moldova. BERD va colabora cu autoritățile și pentru a susține reforma în domeniul achizițiilor publice.

BERD este cel mai mare investitor instituțional în Moldova. De la începutul activității sale în țară, Banca a investit peste 1,2 miliarde de euro în aproape 120 de proiecte în sectorul financiar, industrie agroalimentară, energie, infrastructură și producere în Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?