În punctul de trecere temporar ”Palanca”, a fost lansat controlul comun

În punctul de trecere temporar ”Palanca”, a fost lansat controlul comun

Persoanele care vor traversa frontiera moldo-ucraineană prin punctul de trecere a frontierei  ”Palanca” vor fi supuse unui singur filtru de control, iar timpul de așteptare în vamă se va reduce cu circa 20 %.

Aceasta este posibil odată cu lansarea controlului comun în punctul de trecere instituit temporar, care va fi realizat de către autoritățile vamale și de frontieră din Republica Moldova și Ucraina.

Potrivit, Serviciului Vamal, reieșind din constrîngerile actuale de infrastructură legate de construcția noului punct de trecere a frontierei, de această facilitate vor beneficia în continuare doar unitățile de transport a cărora masă de încărcare nu depășește 3,5 tone, precum și microbuzele cu până la 22 de locuri.  Iar după darea în exploatare a noului punct de trecere a frontierei, preconizată pentru finele anului 2018, acesta va fi deschis pentru toate categoriile de unități de transport, iar capacitatea de perfectare a acestuia se va dubla, estimându-se ca numărul vehiculelor procesate să se cifreze la cca 570 000.

Instituirea controlului comun în punctul de trecere Palanca are la bază Acordul încheiat la data de 11 martie 1997 între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Ucrainei cu privire la organizarea controlului în comun în șapte puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene:

Criva-Mamalîga”, ”Medveja-Zelionaia”, ”Larga-Kelmențî”, ”Briceni-Rossoșanî”, ”Cuciurgan-Pervomaisc”, ”Palanca-Maiaki-Udobnoe” și ”Giurgiulești-Reni”.

Bugetul proiectului se cifrează la 5,56 milioane de euro, dintre care 4,5 milioane sînt acordate de Uniunea Europeană, iar 1,06 mln euro – de Guvernul Republicii Moldova.

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load