Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Reglementări noi în funcționarea serviciul vamal și al sistemului administrației penitenciarelor

19 dec. 2017,, 17:11   Politică
3136 0

Proiectele de lege cu privire la Serviciul Vamal și cel al sistemului administrației penitenciare vor fi propuse pentru aprobare în lectură finală, notează NOI.md.

Astfel, funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar vor fi obligați să nu încurajeze sau tolereze orice formă de tortură, tratament inuman sau degradant asupra persoanelor aflate în custodia instituțiilor penitenciare.

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat și susținut, în ședința de astăzi, proiectul sistemului administrației penitenciare, pentru aprobare în lectură finală de către plenul Parlamentului.

Proiectul va reglementa atît sistemul administraţiei penitenciare, cît şi statutul funcţionarului public cu statut special din cadrul acestui sistem. Noile prevederi vizează instituirea unui personal al sistemului penitenciar profesionist, neutru din punct de vedere politic, demilitarizat și va include angajați civili, funcționari publici și funcționari publici cu statut special.

Funcţionarii publici cu statut special vor avea obligaţiuni cu caracter excepţional ce prezintă un grad sporit de pericol în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, avînd posibilitatea de a utiliza, la necesitate, arma din dotare sau alte mijloace speciale.


Ca element inovațional, proiectul propune dreptul la locuință de serviciu.

Tot astăzi, membrii Comisiei au examinat proiectul de lege cu privire la Serviciul Vamal care, la fel, va fi propus plenului Legislativului spre aprobare, în lectură finală. Acesta prevede organizarea şi funcţionarea Serviciului Vamal, regimul acestuia, precum şi statutul special al colaboratorilor vamali care urmează a fi racordate la standardele comunitare.

Proiectul stabileşte expres funcţiile de bază ale Serviciului Vamal, care constau în implementarea politicii vamale, facilitarea comerţului, asigurarea respectării reglementărilor vamale la trecerea mărfurilor, mijloacelor de transport şi persoanelor peste frontiera vamală a Republicii Moldova, perceperea drepturilor de import şi drepturilor de export, efectuarea vămuirii, controlul şi supravegherea vamală.

De asemenea, sînt reglementate funcţiile de bază, atribuţiile principale şi structura Serviciului Vamal. Sub aspect structural, Serviciul Vamal este autoritate administrativă din subordinea Ministerului Finanţelor, care include aparatul central, birourile vamale şi posturile vamale.

Totodată, proiectul stipulează statutul colaboratorului vamal, personalul Serviciului, drepturile, împuternicirile și obligațiile colaboratorului vamal, exerciţiul funcţiunii, restricţiile pentru angajaţi, protecţia juridică şi socială etc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?