„VOIEVOD” dezminte publicațiile denigratoare ale unui „portal de știri” (FOTO)

„VOIEVOD” dezminte publicațiile denigratoare ale unui „portal de știri” (FOTO)

Nicolae Pascaru, președinte al Federației de Lupte Naționale „Voievod”, dezminte informațiile denigratoare la adresa lui publicate de un ”portal de știri”. 

Mesajul transmis de Nicolae Pascaru, dar și dovezile prezentate de el, le puteți citi în continuare.

"Eram în deplasare și nu am avut timp să răspund la articolul publicat recent pe pagina deschide.md. M-a amuzat pe mine, dar și pe sportivii din sală, cărora le-am arătat articolul despre fanteziile unui om care nu are nimic comun cu sportul. 

Le mulțumesc celor de la deschide.md pentru atîta atenție și informație, pentru munca depusă, doar că după un asemenea articol pagina aceasta ar trebui redenumită în închide.md.

Am să fiu laconic, ca autorul textului să mediteze măcar un pic asupra celor scrise.

1. Un sportiv la vîrsta de 16 ani este suficient de matur pentru a face performanță. Cariera sportivă este foarte scurtă. În multe discipline olimpice, la 16-17 ani se obțin medalii. Personal fac sport de la 12-13 ani în orașul Bender, am o galerie de diplome și fotografii, dar și mulți colegi, cu încă mai sîntem în relații bune.
Faptul că eu aveam o viziune asupra unui stil de luptă și anumite reguli de organizare i-ar putea mira doar pe oamenii total neinformați în domeniul sportului.

2. Am descris pe pagina oficială www.voievod.md  ce înseamnă la modul general stilul „Voievod”. Nu am ținut să desfășor etapele parcurse de noi. Din acest motiv, autorul articolului nici nu a vrut să mă asculte, ci doar să prezinte informația denaturată.

3. Vicsi-do, un stil de luptă promovat și practicat în Republica Moldova de Isidor Tănase, deținător al celui de-al 7-lea dan Taekwondo, care apoi pleacă în SUA or. Las Vegas, statul Nevada, și proiectul Vicsi-do încetează activitatea sa în anul 2002, din diferite motive. Faptul că ei s-au înregistrat sub forma unei organizații sindicale a fost o modalitate de legalizare a antrenamentelor, pentru că sindicatele susțineau programele sportive în filialele lor. Anii '90 erau foarte dificili pentru toată lumea. Să ajungi să scrii că Vicsi-doul nu este luptă, ci organizație sindicală este „de rîsul găinilor”. Sînt multe fotografii, filmări de la seminare, inclusiv cu sportivii, care s-au antrenat atunci.

4. În 2001, în Republica Moldova a fost prezent însuși generalul coreean CHOI HONG HI, fondatorul Taekwondoului, care realizează un seminar de 4 zile. La seminar participă sportivii cu centurile negre din țară, inclusiv eu. În 2002, acesta a decedat și Federația Internațională s-a divizat în alte 4 federații internaționale, care se judecă între ele.

Am plecat din Taekwondo și Vicsi-do. Era o etapă de tranziție, cînd apăreau și dispăreau multe organizații în lume.

5. Cel mai interesant e că Lupta „Voievod” este recunoscută de EuroTaekwondo (Germania), care mai apoi, prin fuzionarea mai multor organizații de alte stiluri, se numește Budo Athletic (www.budoathletic.de), (http://etf.repage4.de ) președinte Gilbert Kapkowski. Cu aceste organizații colaborăm din anul 2002 la diferite evenimente.

6. În paralel, organizația „Voievod” începe activitatea cu una dintre cele mai mare organizații de Taekwondo din lume – Taekwondo International TAGB (Marea Britanie), unde participăm la Campionatul Mondial din Cardiff și altele. În Republica Moldova vine marele maestru Ron Sergiew, care testează sportivii și înmînează gradele sportive.

7. Foarte activ conlucrăm cu organizația Euro-Asiatică de Taekwodo din Rusia, or. Volgograd, unde participăm activ la mai multe ediții ale campionatelor lor. Președintele acestei Federații este Veaceslav Skotnikov.

8. În anul 2009, la Campionatul Euro-Asiatic „VOIEVOD” a participat în calitate de oaspete de onoare președintele Federației Internaționale ITF din Coreea de Nord, Prof. Chang Ung.

9. Organizația World Budo Federation WBF (Turcia) este o organizație care recunoaște Lupta „Voievod” și sîntem invitați la mai multe evenimente sportive, la care devenim învingători.

Artele marțiale se află într-o permanentă schimbare, multe organizații dispar sau se unesc și apar altele. Acesta este un motiv pentru mine de a promova ideea Luptei „Voievod” în mod deschis la competițiile naționale și a începe parcursul de afirmare pe plan internațional. Această idee – „Voievod” – apare în cercurile noastre în anul 1992 ca o inspirație în urma canonizării lui Ștefan Cel Mare și Sfînt. Această idee o purtăm și pînă azi, promovînd istoria, cultura, viața și luptele Marelui Voievod. 

Înțeleg frustrările acestui portal. Noi suntem cei care criticăm ideea unionistă și susținem statalitatea Moldovei și integrarea țării, precum și implicarea politicienilor străini în treburile interne ale Moldovei și doresc să distrugă această țară, doar noi toate declarațiile le facem în numele Mișcării Naționale „VOIEVOD”, și nu al Federației „Voievod”. Absolvînd Academia de Administrare Publică de pe lîngă Președintele Republicii Moldova, masterat în domeniul științelor politice, nu pot rămîne indiferent față de diferite provocări la adresa poporului și țării noastre.

Toate acestea fiind spuse, anexînd fotografii, le-aș da o recomandare simplă: dacă tot ați încercat să mă discreditați, ați fi putut să o faceți în mod profesionist.

 Articolul dvs. este egal cu zero, iar oamenii din domeniu știu despre ce vorbesc. Stilul „Voievod” a fost și este practicat de peste zece mii de tineri, care au ajuns premiați la competiții internaționale și naționale. Nu ajung nici 100 de pagini pentru a scrie despre fiecare în parte.

Informațiile prezentate în cadrul acestui „material jurnalistic” au un caracter dezinformator și de discreditare a sportivilor moldoveni. Acțiunile întreprinse de acești jurnaliști sînt premeditate cu atac mediatic asupra organizației. Totodată, menționez că, acum 20 de ani, nu toți aveau posibilitatea să posteze în internet activitățile permanente, deoarece, din punct de vedere tehnic, acest fapt era mai greu de realizat, iar la toate acuzațiile noi avem confirmări documentare, fotografice, materiale video și certificate ce autentifică calificările noastre.   

Portalul www.deschide.md este un portal „de știri” care activează în interese străine și care periclitează interesele naționale ale Republicii Moldova, deoarece primește regulat finanțări din bugetul României prin intermediul diferitor programe de granturi. Mai mult decît atît, Cristian Sava, jurnalistul care a scris acest material, este român din România, iar asta indică asupra faptului că în Republica Moldova se conturează coloana a 5-a, care vrea să denigreze organizațiile și liderii care nu acceptă ideea unionistă și pledează pentru independența Republicii Moldova.

De exemplu, în luna martie 2017, portalul www.deschide.md primește din bugetul României suma de 95 mii RON, echivalentul a cca 420 000 de lei moldovenești, pentru un proiect care se numește „Mai aproape de România, Mai aproape de Europa”. De acest fapt puteți să vă convingeți singuri, dragi cititori, urmărind acest link: http://www.dprp.gov.ro/wp-content/uploads/2017/03/Proiecte-aprobate-3-17-martie-2017.pdf.

1) Clubul de la Bender:

2) Interviu cu antrenorul de la Bender:

3) Isidor Tanase cu echipa Vicsi-do Moldova:

4) Fondatorul Taekwon-do-lui Generalul Choi Hong Hi în Republica Moldova:

 

5) Euro Taekwondo – Cupa Europeana-2009 Germania:

6) Budo Athletic Games -2010 Germania:

    

7) Veaceslav Skotnikov (Russia), Ron Sergiew (Marea Britanie) și Nicolae Pascaru (Moldova):

 

 

 

8) Campionatul Euro-Asiatic „VOIEVOD” 2009 – Președintele Federației Internaționale ITF din     Coreea de Nord Prof. Chang Ung în Republica Moldova:

9) Seminarul VOIEVOD 2009 – în Iran:

 

 

10) Clubul Maximus – 2004:

 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load