A fost constituit un grup de inițiativă pentru organizarea referendumului

A fost constituit un grup de inițiativă pentru organizarea referendumului

Grupul de inițiativă pentru organizarea referendumului privind abrogarea Legii prin care au fost aduse modificări la Codul Electoral a fost constituit duminică, 17 decembrie, în cadrul unei adunări generale la care au participat aproape 700 de cetățeni cu drept de vot.

Activitatea grupului de inițiativă va fi coordonată de către un Biroul Executiv, al cărui președinte a fost ales Ștefan Gligor, director de programe la Centrul de Politici și Reforme (CPR). Vicepreședintă a Biroului este Stela Oțică, expert al Institutului de Politici Publice, iar secretar general, Valeriu Pașa, expert „WatchDog”, transmite IPN.

Secretarul general al Biroului Executiv, Valeriu Pașa, a declarat la sfîrșitul adunării de constituire a Grupului de inițiativă că mai mult de o sută de persoane și-a exprimat dorința de a face parte din grup și a participa la procesul de colectare a semnăturilor de la cetățeni în vederea desfășurării referendumului. Potrivit lui Valeriu Pașa, în cîteva zile va fi pregătit pachetul de acte necesar pentru a fi depus la CEC, în vederea înregistrării Grupului de inițiativă, eliberarea legitimațiilor și a listelor de subscripție pentru a lansa procesul de selectare a semnăturilor. Ziua cînd pachetul de acte va fi depus la CEC va fi anunțată ulterior.

„Dreptul nostru de a vota, de a alege guvernarea pe care o vrem, ne-a fost furat, pentru că cei care au votat sistemul mixt, PDM și PSRM, vor să se mențină la putere. Oamenii nu au ochi să-i vadă, dar ei vor să guverneze. Vrem să scăpăm de această guvernare. Avem nevoie de acest referendum să ne reîntoarcem dreptul de a alege noi guvernarea”, a spus Valeriu Pașa.

Vicepreședinta Biroului Executiv, Stela Oțică, a spus că potrivit sistemului de vot mixt, care prevede crearea a 51 de circumscripții uninominale, femeile au puține șanse să fie reprezentate în viitorul Parlament. „Voi participa la colectarea semnăturilor ca să ne asigurăm că viitorul Parlament va fi unul reprezentativ pentru noi toți”, a spus Stela Oțică.

Președintele Biroului Executiv, Ștefan Gligor, a spus că desfășurarea referendumului vine să corecteze abuzul comis de către PDM. Potrivit lui Ștefan Gligor, acceptarea sistemului de vot mixt va menține Republica Moldova în haosul care este în prezent. „În 26 de ani am tot avut alegeri și am tot votat, ba pe unii, ba pe alții. I-am ales pe unii, ne-au furat, i-am ales pe alții, care tot ne-au furat, acum ne-au furat deja acest drept de a alege guvernarea. PSRM și PDM ne-au furat dreptul de a-i da afară, dacă nu ne plac”, a spus Ștefan Gligor.

Dacă CEC va înregistra grupul de inițiativă, acesta va trebui să colecteze, în termen de 2-3 luni, cel puțin 200 de mii de semnături.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load