Un vestit actor american se vrea președinte al SUA

Un vestit actor american se vrea președinte al SUA

Nu, nu este o farsă publicitară, scrie Variety în ediţia sa online. Dwayne 'The Rock' Johnson chiar ia în calcul o candidatură la preşedinţia SUA.

Superstarul, care a primit o stea pe Walk of Fame în această săptămînă şi care se pregăteşte pentru lansarea blockbuster-ului "Jumanji: Welcome to the Jungle", are o sumedenie de proiecte în anii următori, dar cu toate acestea afirmă că ar lua în considerare "100%" o eventuală candidatură la preşedinţia SUA, potrivit Agerpres.

"Nu le-aş putea face pe amîndouă", recunoaşte el cînd este întrebat de Variety cum se împacă cu acest lucru cariera sa de actor, de producător şi de om de afaceri în cadrul companiei sale Seven Bucks Productions, pe care o deţine împreună cu managerul şi fosta sa soţie Dany Garcia.

"În mod realist, acum că intrăm în 2018 şi dezvoltăm proiectele pentru 2019 şi 2020, iar programul intră mult şi în 2021, am impresia că un termen realist ar fi 2024", a spus actorul.
El povesteşte că ideea i-a venit din senin, după ce a văzut în iunie 2016 un editorial în Washington Post, care menţiona sec că fostul luptător devenit actor ar putea cîştiga scrutinul prezidenţial.

"Nu a fost ceva care să spun public şi să mă bat în piept, dar după ce a apărut povestea americanii au preluat ideea şi am avut sentimentul că 'nu glumim, chiar ne-ar plăcea dacă ai candida'", îşi aduce aminte Johnson.

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load