Robbie Williams, diagnosticat cu tulburări cerebrale, dă cărțile pe față

Robbie Williams, diagnosticat cu tulburări cerebrale, dă cărțile pe față

Cîntăreţul britanic Robbie Williams spune că a trecut printr-o experienţă teribilă în urmă cu cîteva luni, cînd a fost spitalizat timp de o săptămînă din cauza unor tulburări cerebrale, informează contactmusic.com.

Pe 2 septembrie, Robbie Williams, în vîrstă de 43 de ani, s-a simţit rău în timpul unui concert pe care îl susţinea la Zurich. Ulterior, el şi-a anulat cele două concerte în Rusia care mai rămăseseră din Heavy Entertainment Tour.

Cîntăreţul a declarat într-un interviu pentru BBC Radio 2 că, înainte de a se urca pe scenă la Zurich, a avut nişte simptome similare unui atac cerebral, nu şi-a mai simţit mîna stîngă şi saliva îi curgea în mod necontrolat din gură. De asemenea, a avut dureri de cap şi nu putea respira normal. A chemat un medic, însă a insistat să urce pe scenă, unde nu s-a simţit bine.

Întors la Londra, a fost supus unor teste medicale, iar medicii i-au descoperit nişte "anomalii" în creier, inclusiv "ceva care semăna cu sînge".

Cîntăreţul a stat internat şapte zile, s-a odihnit apoi mai multe săptămîni şi a făcut yoga, pilates şi meditaţii.

"Cred că am învăţat astfel că am 43 de ani, nu 23, şi că am nevoie să îmi îngrijesc mintea şi corpul mai bine", a concluzionat Robbie Williams.

Robbie Williams s-a bucurat de un succes uriaş după ce a părăsit grupul Take That, lansînd o serie de albume şi de single-uri precum "Angels" şi "Millennium" şi semnînd un contract cu casa EMI în 2002, în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. Însă, în momentul în care albumul său "Rudebox" a fost lansat în 2006 - urmat de "Reality Killed the Video Star" în 2009 -, Robbie Williams era considerat o prezenţă tot mai ştearsă în peisajul muzicii pop britanice şi eşuase în încercarea sa de a se impune pe piaţa muzicală americană.

În 2010, Robbie Williams s-a reunit cu foştii lui colegi din grupul Take That, alături de care a înregistrat albumul de mare succes "Progress", promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011. Cîntăreţul spune că această experienţă l-a ajutat să îşi recapete încrederea în propriile forţe, convingîndu-l de faptul că încă mai poate să aibă succes susţinînd concerte pe stadioane mari, în calitate de artist solo.

Artistul britanic şi-a lansat cel de-al optulea album de studio, "Under the Radar Volume 2", în noiembrie anul acesta.

Robbie Williams a susţinut în premieră un concert în Romînia, în 2015, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load