Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Poliţiştii vor primi 25% din amenzile aplicate

14 dec. 2017,, 13:10   Societate
2913 3

Curtea Constituţională a decis! Poliţiştii vor primi 25% din amenzile aplicate. Acest lucru se întîmplă după ce un deputat a solicitat CCM să supună controlului constituționalității prevederile care le oferă această posibilitate polițiștilor.

Autorul sesisării a precizat că articolul în care se spune că „agenții constatatori din cadrul subdiviziunilor Inspectoratului General al Poliției al MAI care, prin examinarea contravențiilor, conform competențelor, au contribuit la încasarea veniturilor la bugetul de stat sînt stimulați financiar în mărime de 25% din sumele încasărilor respective, din contul bugetului Inspectoratului General al Poliției. Procedura de stabilire a stimulărilor menționate se va efectua în baza unui regulament aprobat de Guvern”, contravine Constituției.

Și asta pentru că, prin această normă, s-a favorizat una dintre categoriile de agenți constatatori prevăzute de Codul contravențional. La fel, s-a invocat că apare riscul că agentul va aplica amenzi cetățenilor strict în interesul său economic.

Mai mult, Curtea a relevat că, deși prevederile contestate stabilesc stimularea financiară trimestrială a agentului constatator din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei în mărime de 25% din suma amenzilor încasate la bugetul de stat, în cazul în care procesul verbal cu privire la contravenție este anulat de instanța de judecată, agentului constatator i se va reține suma de care a beneficiat anterior.

Hotărîrea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul oficial al Republicii Moldova.


De precizat că, de la sfîrșitul lunii martie, polițiștii care aplică amenzi se aleg cu o pătrime din sancțiunea aplicată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?