X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Olanda reclamă Germania din cauza taxei de drum pentru şoferii străini

14 dec. 2017,, 00:30   Externe
2268 0

Olanda se va alătura Austriei care a a trimis în octombrie o sesizare Curţii Europene de Justiţie (CEJ) privind controversatul proiect ce prevede introducerea unei taxe pentru toate autoturismele care circulă pe drumurile şi autostrăzile din Germania, a anunţat miercuri Ministerul olandez al Transporturilor.

Parlamentul german a aprobat recent acest act normativ, care ar urma să se aplice începând din 2019, pentru 13.000 km de autostrăzi şi 39.000 de kilometri de drumuri federale. Nivelul taxei va varia în funcţie de criteriile de mediu, astfel că autoturismele care poluează mai puţin vor plăti o taxă mai mică. Nivelul maxim al taxei pentru un vehicul înmatriculat în străinătate va fi de 130 de euro (154,21 dolari) pe an.

Vehiculele înregistrate în Germania vor plăti şi ele această taxă, care va putea fi însă dedusă din taxa anuală pe autovehicul, astfel că şoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti noua taxă.

Olanda informase deja Austria în legătură cu intenţia sa atunci când reprezentanţii Vienei au sesizat CEJ, în octombrie. Olanda susţine că planul Germaniei încalcă reglementările europene.

Guvernul apreciază că proiectul ce prevede introducerea unei taxe pentru toate autoturismele care circulă pe autostrăzile din Germania este discriminatoriu şi încalcă principiile liberei circulaţii, se arată într-un comunicat al Executivului olandez.

Costurile pentru şoferii olandezi se ridică la 60 - 100 de milioane de euro pe an (70,5 - 117,5 milioane de dolari), estimează Ministerul olandez Transporturilor.

Recent, Comisia Europeană (CE) a arătat că este pregătită de mediere, după ce Austria a decis să sesizeze Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) din cauza legii care prevede introducerea unei taxe pentru toate autoturismele care circulă pe drumurile şi autostrăzile din Germania.

„Aceasta este o dispută legală între Austria şi Germania. Dacă suntem întrebaţi, CE este gata să medieze între cele două state membre ale UE aşa cum am făcut în trecut, la anterioarele dispute legale între statele membre ale Uniunii Europene”, a afirmat Enrico Brivio, purtător de cuvânt al forului comunitar. Controversa privind taxa de drum pentru şoferii străini durează de câţiva ani, Austria ameninţând cu acţiuni în instanţă, motivând că reglementarea ar încălca legislaţia UE deoarece îi dezavantajează doar pe şoferii străini care utilizează drumurile din Germania.

Pentru automobiliştii străini, legea prevede costuri mai mici pentru vignetele pe durate scurte care cel mai probabil vor fi utilizate de vizitatori, preţurile variind între 2,50 şi 25 de euro pentru o vignetă valabilă 10 zile, în funcţie de cât de poluant este automobilul, şi între 7 şi 50 de euro pentru o vignetă valabilă două luni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?