Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Geniul dansului Vladimir Curbet a fost petrecut pe ultimul drum

13 dec. 2017,, 15:41   Societate
2567 0

Maestrul de balet Vladimir Curbet, artist al poporului din R. Moldova, artist al poporului din URSS, laureat al Premiului de Stat, deţinător al „Ordinului Republicii”, a fost petrecut astăzi pe ultimul drum cu onoruri militare.

Artistul cu renume mondial, care a condus decenii la rînd Ansamblul Naţional Academic de Stat „Joc”, s-a stins din viață la vîrsta de 87 de ani, informează Moldpres.

Sute de artiști și admiratori au venit la mitingul de doliu de la Palatul Naţional „Nicolae Sulac” pentru a-i aduce maestrului un ultim omagiu, iar dansatoarele Ansamblului „Joc”, în semn de mare recunoștință, au purtat marame negre.

Vladimir Curbet s-a născut pe 5 decembrie 1930 la Susleni, judeţul Orhei. În 1966, a absolvit Şcoala de Muzică (astăzi Colegiul de Muzică) „Ştefan Neaga”. A fost conducătorul colectivului de dansuri şi al fanfarei din satul Susleni (1949-1953). În perioada 1953-1957, a condus colectivul de dansuri populare din satul Caragaş, raionul Slobozia. În 1957, Vladimir Curbet a fost numit pedagog-preparator, iar în 1958 – director artistic şi prim-maestru de balet al Ansamblului numit ulterior Naţional Academic de Stat de Dansuri Populare „Joc”.

În 1969, fondează pe lîngă Ansamblul “Joc” Studioul coregrafic, aducîndu-şi contribuţia şi în domeniul pedagogiei. În 1976, a restabilit Şcoala de Coregrafie de pe lîngă Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga”, unde a predat dansul popular timp de cinci ani. A insistat să fie deschisă Catedra de coregrafie naţională la Institutul de Arte, unde a predat patru ani dansul popular.


Maestrul de balet Vladimir Curbet a prezentat cu Ansamblul „Joc” 10 mii de spectacole în peste 70 de ţări. Vladimir Curbet a cercetat şi valorificat tradiţii, datini, obiceiuri, dansuri, muzică şi port popular. A cules peste 3500 de cîntece, doine, balade din toate genurile folclorice. În 2013, lui Vladimir Curbet i s-a conferit cea mai înaltă distincţie a Organizaţiei Mondiale de Proprietate Intelectuală – Medalia de Aur pentru Creativitate.

Vladimir Curbet a fost înmormîntat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din capitală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?