Zece mii de copii vor primi cadouri din partea președintelui

Zece mii de copii vor primi cadouri din partea președintelui

Zece mii de copii din Republica Moldova vor primi pînă la sfîrșitul anului cadouri din partea președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, prin intermediul Fundației de binefacere a primei-doamne „Din Suflet”.

Cadourile, dar și alte acțiuni sociale vor fi achitate din cele 20 de milioane de lei, bani adunați contul Fundației pe parcursul anului curent, din diferite donații externe și interne. Subiectul a fost abordat de președintele Igor Dodon, marți, 12 decembrie, la evenimentul de bilanț al activității de un an în funcția de șef al statului, transmite IPN.

Potrivit președintelui, pentru acțiunile de binefacere nu a fost cheltuit niciun leu din contul statului. „Au fost stabilite contacte de către prima doamnă cu mai multe organizații de binefacere dinafara țării. Ajutorul se transferă pe contul organizației, după care se transferă direct pe contul beneficiarului, adică a celui care are nevoie de ajutor”, a adăugat Igor Dodon.

Inițiativele sociale au ocupat un loc aparte în raportul de activitate a președintelui în acest an. Astfel, potrivit lui Igor Dodon, la început de an școlar, copiilor din familii vulnerabile le-au fost oferite peste opt mii de ghiozdane dotate cu rechizite școlare. De asemenea, s-au început construcțiile a zece complexe sportive în cele mai mari localități din țară, a fost acordată asistență mai multor instituții preșcolare din țară, iar pentru anul 2018 este preconizat ca suport să fie asigurat pentru alte 500 de grădinițe. Au fost procurate zece implanturi cohleare pentru copiii diagnosticați cu hipoacuzie, iar 143 de tineri au fost susținuți pentru a participa în cadrul diferitor concursuri naționale și internaționale.

Pe parcursul lunilor martie-decembrie 2017, au fost procurate echipamente medicale, cărucioare performante, a fost acordat suport pentru intervenții chirurgicale, cursuri de reabilitare și tratament în clinici de peste hotare și din țară. În total, au beneficiat de asistență 110 persoane cu nevoi speciale, cu dizabilități sau maladii severe. Mii de persoane au fost asigurate cu medicamente, iar peste 20 de mii de pachete sociale au fost acordate persoanelor în etate.

În cadrul campaniei „Iubesc Moldova”, dar și cu sprijinul Fundației primei-doamne, a fost acordat suport în continuu tinerelor talente pentru desfășurarea activităților culturale, de artă, sport, participări la diverse concursuri naționale și internaționale.

Fundația primei-doamne „Din Suflet” realizează programe și proiecte destinate copiilor și tinerilor din familii vulnerabile, familii monoparentale și în situații de risc, vîrstnicilor, persoanelor aflate în dificultate și cu nevoi speciale și activează din martie 2017. Campania Națională „Iubesc Moldova”, al cărei fondator este Igor Dodon, activează.

 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load