Ranga: Cele 28 de condiții înaintate de UE nu înseamnă neapărat un lucru negativ

Ranga: Cele 28 de condiții înaintate de UE nu înseamnă neapărat un lucru negativ

Cele 28 de condiții înaintate de Uniunea Europeană Republicii Moldova nu înseamnă neapărat un lucru negativ, ci dimpotrivă unul bun, întrucît ireversibilitatea parcursului european depinde de reformele care se realizează și implementează în fiecare zi, inclusiv cu suport european.

Mai mult ca atît, guvernarea insistă foarte mult pe intensificarea dialogului cu UE, în condițiile în care o comunicare continuă înseamnă o apropiere a Republicii Moldova de idealul pe care îl reprezintă comunitatea europeană. Opiniile au fost exprimate de către Ion Ranga, membru al Biroului permanent al Partidului Popular European, participant la dezbaterile publice cu tema: „Șansele îndeplinirii celor 28 de condiții în contul a 100 de milioane oferite de UE sau Cît de real este obiectivul guvernării de a face calea europeană ireversibilă pînă la alegerile parlamentare?”, ediția a 85-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

„Noi credem că o presiune și o insistență pe anumite condiții din partea Uniunii Europene nu este neapărat ceva rău, ci dimpotrivă ne va ajuta. Respectiv, noi avem nevoie de ajutorul Uniunii Europene. Și pe lîngă această asistență macrofinanciară, pentru că nu trebuie să ne concentrăm doar asupra ei, sînt foarte multe proiecte, sînt asistențe care vin prin intermediul politicii de vecinătate și proiecte implementate la nivel de infrastructură. Țara noastră se bucură în continuare de un suport foarte mare din partea Uniunii Europene. Ceea ce urmează să facem, e să continuăm consolidarea comunicării cu Uniunea Europeană, pentru că după anul 2014, în 2015 mai ales, prin acea schimbare a trei guverne într-un singur an, s-a creat o stagnare la capitolul comunicare și deschidere, consolidarea relațiilor cu UE. Acum se încearcă reluarea dialogului intens”, a mai spus reprezentantul PPEM.

În altă ordine de idei, Ion Ranga a menționat că anul 2015 a fost unul dintre cei mai complicați de la 2009 încoace, pentru că anume atunci a început acea criză politică, care a generat aproape o stagnare în dialogul cu partenerii europeni. Mai mult, pe lîngă factorii interni, din Republica Moldova, există și probleme la nivel intern în cadrul UE și în aceste condiții slăbește potențialul Uniunii Europene de a se preocupa de problemele Republicii Moldova. Potrivit lui, este vorba despre criza emigranților, este vorba despre Brexit, dar și despre relația UE cu noua administrație americană. Referindu-se la dialogul cu opoziția, în opinia sa, acesta trebuie să fie unul constructiv.

Dezbaterile publice „Șansele îndeplinirii celor 28 de condiții în contul a 100 de milioane oferite de UE sau Cît de real este obiectivul guvernării de a face calea europeană ireversibilă pînă la alegerile parlamentare?”, constituie ediția a 85-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, desfășurat cu susținerea Fundației germane Hanns Seidel.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load