Angajată a Asociaţiei invalizilor, cercetată penal pentru luare de mită

Angajată a Asociaţiei invalizilor, cercetată penal pentru luare de mită

O angajată a Asociaţiei invalizilor din Republica Moldova a fost escortată la CNA pentru a fi audiată într-un dosar de corupţie, în care este bănuită de luare de mită.


Femeia a fost denunţată de către o locuitoare a capitalei, care a declarat că, pe parcursul mai multor ani, a fost forţată de vicepreşedinta Asociaţiei să-i dea jumătate din banii alocaţi ca ajutor material pentru deţinătorii diferitor grade de invaliditate.


În fapt, denunţătoarea a spus că, începînd cu anul 2006, vicepreşedinta Asociaţiei Anvalizilor ar fi condiţionat-o să-i dea 50 la sută din îndemnizaţia anuală unică, drept mulţumire pentru faptul că ar fi inclus-o în lista de beneficiari. Potrivit femeii, şi în acest an, de Ziua Internaţională a Invalizilor, care se sărbătoreşte la 3 decembrie, ar fi fost convinsă de vicepreşedinta Asociaţiei să-i dea 1500 de lei din suma de 3000 alocată pentru eveniment.


Pe 11 decembrie, după ce a ridicat banii de la bancă, declaranta a transmis, sub controlul CNA, suma estorcată. Transmiterea a avut loc la domiciliul bănuitei, iar în urma percheziţiei aceasta le-a returnat banii benevol ofiţerilor CNA.


Bănuita a fost escortată la CNA pentru a fi audiată, ulterior fiind eliberată cu menţiunea de nepărăsire a localităţii. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru luare de mită şi, dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă pînă la 7 ani de închisoare sau o amendă în mărime de pînă la 4350 de unităţi convenţionale.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load