O parte din Europa Occidentală, afectată de vremea nefavorabilă

O parte din Europa Occidentală, afectată de vremea nefavorabilă

Vremea nefavorabilă - căderi abundente de zăpadă, vînturi violente, polei și gheață pe șosele - afectează începînd de duminică Franța, Germania și Marea Britanie, perturbînd transporturile și privînd de electricitate mii de locuințe, informează lexpress.fr.

În Franța, 32 de departamente au fost plasate sub cod galben de alertă duminică seară, în special în regiunile Nord și Pas-de-Calais, unde vînturi puternice au privat de electricitate peste 20.000 de locuințe.

Duminică dimineață, din cauza căderilor de zăpadă, 8.000 de locuințe au rămas fără electricitate.

Feribotul companiei britanic P&O, cu peste 300 de călători la bord, a eșuat duminică în jurul prînzului în portul Calais, unul dintre cele mai importante din Europa prin prisma numărului de pasageri. Incidentul nu a făcut victime și nici răniți, însă a întrerupt traficul de pe Canalul Mînecii pînă la ora locală 20.00 (19.00 GMT).

În Corsica, unde a fost emisă o alertă de ploi abundente și inundații, intemperiile au determinat închiderea aeroporturilor din Ajaccio și Figari, duminică după-amiază.

O marte parte din Germania a fost afectată de căderi de zăpadă masive și temperaturi în jurul valorii de zero grade Celsius, care au provocat anularea a peste 330 de zboruri înainte de ora locală 17.00 la Frankfurt, capitala financiară a țării. 

Sute de zboruri au fost întîrziate în Frankfurt, cel mai mare hub aeroportuar din Germania și una dintre bazele principale ale companiei Lufthansa, unde trebuiau operate duminică un număr de 1.260 de curse.

Aeroportul din Dusseldorf a fost închis timp de patru ore în duminică după-amiază, notează DPA.

Perturbări ale traficului au afectat, de asemenea, trenurile, care au fost întîrziate, redirecționate sau anulate în landul Renania de Nord-Westfalia.

Situația este similară în Marea Britanie, unde au fost înregistrate cele mai importante căderi de zăpadă din ultimii ani, comparabile cu cele din martie 2014 și din iarna anului 2010.

Serviciul meteorologic britanic (Met Office) a emis un cod galben de alertă pînă duminică la ora locală 18.00, după ce în mai multe zone din Anglia și Țara Galilor stratul de zăpadă a atins pragul de 20 de centimetri.

Zăpada a căzut și în Scoția, Irlanda de Nord și la Londra, zone aflate sub incidența codului galben. Stratul de zăpadă a rezistat însă doar cîteva ore în capitala britanică, înainte de a se topi. 

Mai multe zone au fost deosebit de afectate. La jumătatea zilei de duminică, stratul de zăpadă atingea 30 de centimetri în Sennybridge (Țara Galilor), 18 centimetri în Hereford (Anglia) și 10 centimetri în Coleshill (în apropiere de Birmingham), potrivit unui purtător de cuvînt de la Met Office, Oli Claydon, citat de AFP.

Stratul de zăpadă a continuat să crească în cursul după-amiezii, "însă ce a fost mai rău a trecut", a adăugat aceeași sursă, potrivit căreia vremea se va ameliora pe parcursul orelor următoare. El a avertizat însă în legătură cu riscul de producere a poleiului, din cauza temperaturilor negative.

La fel ca în Germania, transporturile au fost afectate. Aeroportul din Birmingham, al doilea oraș din Marea Britanie, a fost închis toată dimineața de duminică și a fost redeschis abia în cursul după-amiezii. Zeci de zboruri au fost anulate, întîrziate sau redirecționate spre alte aeroporturi britanice.

Numeroase zboruri au fost anulate și întîrziate pe aeroportul din Luton, la nord de Londra, unde toate pistele au fost redeschise duminică după-amiază, după ce fuseseră închise temporar în cursul dimineții.

Transportul feroviar a fost de asemenea perturbat într-o mare parte a Angliei și a Țării Galilor, a anunțat National Rail.

Mai multe autostrăzi și drumuri din zonele afectate au fost închise pentru circulație din cauza unor autovehicule rămase în pană și a coliziunilor, potrivit Highways England, administratorul rețelei rutiere engleze.

O rețea de spitale din Midlands (centrul Angliei, n.r.) a lansat un apel pe Twitter adresat persoanelor care posedă vehicule cu tracțiune integrală, rugîndu-le să îi aducă pe angajații clinicilor sale la locurile lor de muncă.

Sute de școli au rămas închise luni dimineață în Marea Britanie din cauza zăpezii și a înghețului, iar serviciul de meteorologie național a plasat sub cod galben de alertă cea mai mare parte a Țării Galilor și centrul Angliei. 

"Din cauza zăpezii și a înghețului", autoritățile din orașul Birmingham au anunțat că toate școlile publice și serviciile de transport locale vor rămîne închise luni.

Zeci de alte școli au fost de asemenea închise în alte comitate din centrul Angliei și din Țara Galilor.

"Odată cu frigul și cu zăpada din anumite părți ale Angliei, ca și cu ploaia care a venit din sud-est în a doua parte a nopții, suprafețe întinse au fost acoperite cu gheață și ele nu au fost încă tratate. În același timp, zăpada va continua să cadă în anumite părți din sud-estul Angliei în această dimineață (luni) și în începutul după-amiezii și doar în anumite părți în estul Angliei în această după-amiază", au transmis reprezentanții Met Office pe site-ul oficial al instituției.

Totuși, impactul va "mult mai puțin amplu și mai puțin important decît cel înregistrat în anumite regiuni din Anglia și Țara Galilor în timpul zilei de duminică", potrivit meteorologilor britanici. Cele două regiuni au fost plasate sub cod portocaliu.

Furnizorul de electricitate Western Power Distribution, care operează în centrul Angliei și sud-vestul Țării Galilor, avea luni dimineață aproximativ 7.000 de clienți privați de energie electrică.

"Am restabilit furnizarea de curent pentru mai mult de 99.500 de clienți pe parcursul ultimelor 24 de ore", a anunțat luni dimineață această companie prin intermediul unui mesaj publicat pe site-ul ei.

Anumite curse aeriene vor fi perturbate și luni, au anunțat reprezentanții aeroporturilor londoneze Luton și Heathrow. 

În privința traficului feroviar, circulația unora dintre trenuri va fi perturbată sau întreruptă în timpul zilei de luni, a precizat National Rail.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load