Moldova va participa la reuniunea OMC de la Buenos Aires

Moldova va participa la reuniunea OMC de la Buenos Aires

Delegația moldovenească va participa la cea de-a 11-a Conferință Ministerială a Organizației Mondiale a Comerțului, care va avea loc la Buenos Aires în perioada 9-14 decembrie.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, delegația Republicii Moldova va fi condusă de vicepremierul, ministrul Economiei și Infrastructurii, Octavian Calmîc.

Conferința Ministerială a OMC de la Buenos Aires va fi dedicată negocierilor comerciale multilaterale, extinderii liberalizării comerțului cu mărfuri și servicii, oportunităților de aderare a  noilor membri la OMC, problemelor de gender în legalizarea procedurilor comerciale, reglementarea internă a prestărilor de servicii, eficiența implementării Acordului de Facilitare a Comerțului, noile politici mondiale privind instituționalizarea comerțului electronic, precum și consolidarea rolului întreprinderilor mici și mijlocii în sistemul mondial de comerț.

Declarațiile multilaterale semnate în cadrul acestui summit sînt negociate și decise prin consensul celor 164 de state membre OMC și necesită a fi implementate de către guvernele naționale în mod obligatoriu.

Octavian Calmîc este invitat de către Comitetele economice regionale ale Organizației Națiunilor Unite să participe în calitate de spicher principal în cadrul unui eveniment adițional organizat de către agențiile specializate ONU în ajunul inaugurării oficiale a Conferinței Ministeriale OMC, pentru a prezenta experiența țării noastre și rezultatele înregistrate în procesul de implementare a Acordului de facilitare a comerțului, aprobat de către statele membre în cadrul Conferinței Ministeriale de la Bali (2013) și ratificat ulterior de către Parlamentul Republicii Moldova în iunie 2016.

Potrivit Acordului de la Marrakesh privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului, Conferința Ministerială reprezintă segmentul cel mai înalt instituțional al Organizației și se desfășoară o dată la doi ani. Precedenta Conferință Ministerială a OMC-ului avut loc la Nairobi (Kenya), în decembrie 2015.

Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al sistemului mondial de comerț în 2001, iar începînd cu 2015, implementează în mod obligatoriu Acordul internațional privind facilitarea comerțului și Acordul plurilateral privind achizițiile publice conform rigorilor și principiilor instituite de către OMC.

Republica Moldova este membră a OMC din 2001.

 

 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load