X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Trei persoane trimise în judecată pentru abuz în serviciu

8 dec. 2017,, 13:20   Societate
2343 0

Trei persoane, printre care fondatorul, administratorul şi gestionarul din umbră al unei fabrici de ţigări din oraşul Căuşeni, sînt cercetați penal pentru comiterea faptei de abuz în serviciu, soldat cu urmări grave, notează NOI.md.

Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie-iunie a anului curent, inculpaţii ar fi confecţionat şi comercializat, în unităţile de comerţ de la Piaţa Centrală din capitală, articole din tutun de diferite mărci la un preţ mai mic decît cel stabilit de lege.

Totodată, s-a stabilit că ţigările vîndute aveau marcaj de producere ce data cu lunile iulie-decembrie 2016, adică pînă la intrarea în vigoare a noilor prevederi ale legii, cînd se aplicau accize mai mici, fapt ce permitea agentului economic să fie mai competitiv pe piaţă.

În cadrul urmăririi penale s-a constatat că factorii de decizie ar fi folosit intenţionat situaţia de serviciu, bunurile organizaţiei în interes material şi ar fi fraudat bugetul de stat cu peste 21 de milioane de lei, prin includerea în documentele contabile, fiscale şi financiare a unor date denaturate privind veniturile şi cheltuielile, tăinuind obiectele impozabile, săvîrşind infracţiunile de abuz de serviciu şi evaziune fiscală a întreprinderii.

În cadrul urmăririi penale, inculpaţii au recuperat benevol şi integral prejudiciul cauzat statului prin infracţiune, în sumă de 21 276 348 de lei. Toţi cei trei inculpaţi și-au recunoscut vina şi au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, cauza penală urmînd a fi examinată în procedură specială, ce presupune micşorarea termenului şi a cuantumului cheltuielilor judiciare în legătură cu examinarea cauzei în instanţa de judecată.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă închisoare de la doi la șase ani sau amendă în mărime de pînă la 11 7500 de lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani, precum şi recuperarea cheltuielilor judiciare de 14 864 de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?