X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Doliu în lumea artistică din Republica Moldova! A decedat conducătorul legendarului „JOC” (FOTO)

8 dec. 2017,, 09:10   Societate
16461 4

A decedat conducătorul Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare "Joc", coregraful și omul de artă Vladimir Curbet, informează NOI.md.

Anunțul a fost făcut de consilierul prezidențial Corneliu Popovici pe pagina sa de Facebook.

„Cu profundă tristețe am aflat vestea că Maestrul Vladimir Curbet a plecat dintre noi în dimineața zilei de astăzi. Exprimăm sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească și să-l așeze în dreapta Sa”, a scris acesta.

Vladimir Curbet a fost maestru de balet moldovean. S-a născut la 5 decembrie 1930 în satul Susleni, Orhei. A deținut titlul de artist al poporului din URSS din 1981. A absolvit şcoala de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău în 1966.

În 1957 Vladimir Curbet e numit pedagog-repetitor, iar în 1958 conducător artistic şi prim-maestru de balet al Ansamblului Moldovenesc Academic de Stat de Dansuri Populare "Joc". Asimilîndu-şi organic arta muzicală şi coregrafică a oamenilor de la ţară, Vladimir Curbet a montat dansuri populare moldovenești în care păstrează specificul naţional al mişcărilor şi maniera autohtonă a interpretării.


Cu ansamblul „Joc" Vladimir Curbet a montat circa 50 de dansuri populare, adevărate spectacole de muzică, port şi dans popular, cu un nivel interpretativ înalt, atingînd o performanţă artistică fără pereche în lume. Dintre acestea se remarcă "Jocul ferarilor", "Brîul", "Bătuta", "Voiniceasca", "Haiduceasca", "Hora fetelor", "Mărunţica", "Crăiţele", "Moldoveneasca", "Ţărăneasca", "Răzăşeasca", "Hora mare". Realizări remarcabile: "Căluşarii", "Nunta moldovenească", "Mărţişor", suita "Bucuria", "Suita din Bugeac", "Suita din Carpaţi", duetele "La izvor", "La vie" ş.a. Sub conducerea lui Vladimir Curbet ansamblul "Joc" a obţinut un înalt nivel interpretativ, ceea ce i-a dat posibilitatea să concerteze des peste hotare.

Fiind cel de-al 13-lea conducător, a fost și cel mai bun, deoarece doar el a reușit să aducă "Joc"-ul în sufletele oamenilor și să le fure inimile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?