X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Cum atrage SUA în NATO țările baltice?

4 dec. 2017,, 19:35   Externe
2036 3

Directorul Departamentului pentru cooperare europeană din cadrul Ministerului de Externe al Federației Ruse, Andrei Kelin, consideră că Statele Unite ale Americii recurg la presiuni politice pentru a "atrage" țările din Balcani în NATO, relatează luni agenția de presă oficială rusă RIA Novosti.

În prezent, eforturile Washingtonului vizează "să stăpînească complet Balcanii de Vest și, după Muntenegru, să atragă și alte țări pe orbita sa", a declarat înaltul responsabil rus într-un interviu agenției de presă menționate.

Diplomatul rus a subliniat că, pe lîngă presiunea politică, Statele Unite intervin în afacerile interne ale altor state, încălcînd "principiile de la Helsinki".

În iunie, Muntenegru a devenit oficial al 29-lea membru al Alianței Nord-Atlantice.

"Nu privim cu calm aceste evoluții, pentru că orice val de extindere a NATO, mai ales în condiții de relații deteriorate, așa cum sînt ele acum, reprezintă un factor suplimentar de complicații în materie de securitate europeană", a subliniat Kelin.

El a mai spus că Moscova va lua măsuri adecvate ca răspuns la desfășurarea sistemului american de apărare antirachetă în Europa, în special în Polonia. Kelin susține că "eforturile SUA și NATO de a implementa un sistem de apărare antirachetă reprezintă un factor distructiv major care subminează stabilitatea în Europa".

După acordul încheiat între Iran și marile puteri cu privire la programul nuclear al acestuia în 2015, "pretextele imaginare privind crearea pe etape a scutului antirachetă ce fuseseră utilizate înainte de americani au dispărut, iar acum este clar că nu Iranul era motivul pentru crearea sistemului de apărare antirachetă", a spus responsabilul diplomatic rus.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?