Pomul de Crăciun nu a ajuns încă la Chișinău

Pomul de Crăciun nu a ajuns încă la Chișinău

Pomul de Crăciun, care s-a anunțat că va fi inaugurat astăzi, 1 decembrie, în Piața Marii Adunări Națională, nu a ajuns încă la Chișinău.

Primăria păstrează tăcerea în legătură cu motivele acestei întîrzieri și nuci nu precizează cînd va avea loc sărbătoarea de inaugurare a sărbătorilor de iarnă.

Solicitat de IPN, șeful Direcției relații cu publicul a Primăriei Municipiului Chișinău, Vadim Brînzaniuc, a declarat că toate informațiile vor fi comunicate mai tîrziu.

Bradul a fost cumpărat cu peste 15 mii de lei, din regiunea Ivano-Frankivsk, Ucraina, și are înălțimea de 29 de metri. Potrivit unei dispoziții semnate de către primarul interimar Silvia Radu, întreprinderile municipale urmau să împodobească Pomul de Crăciun pînă joi, 30 noiembrie, iar inaugurarea a fost anunțată pentru 1 decembrie, ora 17.30.

În legătură cu subiectul bradului, primarul suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, a comentat că este imposibil ca acesta să coste doar 15 mii de lei, luînd în calcul și costurile de transport. „Aici vorbim de mii de euro sau zeci de mii de euro”, a estimat Dorin Chirtoacă. „Nu în metri se măsoară feeria sărbătorilor”,  a mai spus primarul suspendat.

Anul trecut, bradul din PMAN a fost tăiat din gospodăria unei familii din Ialoveni.  Acesta a costat 15 mii de lei, însă a fost plătit de către un om de afaceri. Acum doi ani, municipalitatea a îmbodolit unul din brazii care cresc în preajma Arcului de Triumf.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load