Un adolescent susţinător al ISIS planifica un atac la un concert de-al lui Justin Bieber

Un adolescent susţinător al ISIS planifica un atac la un concert de-al lui Justin Bieber

Un adolescent britanic a fost găsit vinovat luni de a fi planificat să intre cu o mașină într-o mulțime în capitala Țării Galilor, Cardiff, relatează Reuters.

Atacul trebuia să aibă loc în timpul unui concert al lui Justin Bieber.

Adolescentul de 17 ani, care nu poate fi numit din motive legale, a scris o "scrisoare de martiriu" în care afirmă că este "un soldat al Statului Islamic". 
     
Poliția a găsit scrisoarea într-un rucsac în dormitorul său, conținînd de asemenea un cuțit mare și un ciocan. 
     
Serviciul de Urmărire Penală al Coroanei (CPS) a declarat că el intenționa să comită un atac similar celui din apropierea parlamentului britanic în martie, cînd un bărbat a intrat cu camioneta în pietoni pe Podul Westminster din Londra înainte de a înjunghia un polițist. 
     
"Comportamentul acestui adolescent de-a lungul mai multor luni nu lasă nicio îndoială că el intenționa să ucidă cît mai mulți oameni posibil într-un atac ce amintește de incidentul de pe Westminster Bridge", a declarat Sue Hemming, șefa serviciului CPS de contraterorism. 

     
"El a postat de asemenea conținut extremist online ce ar putea să îi încurajeze pe alții să comită acte teroriste și să descarce instrucțiuni despre modul cum pot comite atacuri de tip 'lup singuratic'", a adăugat ea. 
     
Atacul de pe Podul Westminster a fost unul dintre cele cinci atacuri majore în acest an pe care autoritățile britanice le tratează ca incidente teroriste. Cinci persoane, inclusiv polițistul și atacatorul, Khalid Masood, au murit în acest incident. 
     
CPS a mai declarat că elevul galez a postat propagandă a SI pe contul său de Instagram și parola sa de Instagram era "Truck Attack" (Atac cu camionul). El a cercetat posibile obiective, inclusiv Castelul din Cardiff, un teatru, o bibliotecă și un centru comercial, precum și concertul Bieber, ce a avut loc în iunie. 
     
Adolescentul a recunoscut că deținea cuțitul și ciocanul și că a scris scrisoarea, dar a negat că intenționa să facă rău cuiva. 
     
El va fi condamnat în ianuarie.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load