O bijuterie arhitecturală din satul Cubolta, riscă să dispară în următorii ani

O bijuterie arhitecturală din satul Cubolta, riscă să dispară în următorii ani

O bijuterie arhitecturală riscă să dispară în următorii ani. Conacul şi parcul boierului Leonard din satul Cubolta, raionul Sîngerei, se ruinează pe zi ce trece sub ochii sătenilor.

Din Frumoasa clădire, unică în felul său în țară, au rămas doar pereții.

Construit în stilul european al secolului al XIX-lea, edificiul are tavane înalte, încăperi spațioase, 24 de sobe din teracotă austriacă, fiecare cu un decor distinct. Acum au rămas doar ruine.

Natalia Răcilă își aminteşte cu nostalgie cum îi povestea bunelul ei despre timpurile cînd boierul Leonard s-a stabilit pe aceste meleaguri.

"Îi primeau pe acei copii care învățau bine și le dădeau cîte ceva: cămăși, îmbrăcăminte, încălțăminte, numai ca să vină aici la școală. Erau boieri progresiști nu cu asuprire. Erau interesați ca lumea să știe carte", a spus locuitoarea satului Cubolta, Natalia RĂcilă.

La intrarea principală în conac era o fîntînă arteziană asemeni celor pe care le poți vedea în Italia, Spania sau alte țări din Europa.

"Flori, trotuar de marmură, Statui din Italia, prima dată cînd am văzut la televizor, statui de acelea erau și aici, ele erau aruncate prin rîpă, pe deal."

În 1940, conacul a fost jefuit. Toată mobila şi obiectele de preţ au fost scoase. Iar în perioada sovietică, clădirea a fost transformată în sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză.

"20 de ani am lucrat aici la sanatoriu asistentă medicală. Veneau copiii sărmanii și stăteau trei luni, un an de zile și era o școală."

Localnicii privesc acum cu tristețe la conacul ajuns în paragină.

"Au fost sobe, a fost tot. Numai s-au dus de acolo și au stricat tot."

Primarul satului spune că pentru restaurarea acestui monument arhitectural ar fi nevoie de peste zece milioane de lei.

"Poate fi readus la viață. Însă, numai lucrările de cercetare, studiul de fezabilitate ar costa peste un milion 200, un milion jumătate de lei", a comunicat primarul satului Cubolta, Alexandru Sîrbu.

În Moldova sînt peste 60 de case care au aparţinut boierilor, iar aproximativ 80 la sută dintre ele sînt în paragină.


 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load