Cum vrea NASA să evite erupţia unui supervulcan din SUA

Cum vrea NASA să evite erupţia unui supervulcan din SUA

Parcul Naţional Yellowstone din SUA este unul dintre cele mai frumoase din lume, dar adînc sub el se ascunde un pericol uriaş. Este vorba despre un supervulcan. Acesta este capabil să scoată la suprafaţă 1.000 de kilometri cubi de piatră şi cenuşă.

O astfel de erupţie ar face ca cerul să fie acoperit, temperaturile să scadă foarte mult, iar planeta să intre într-o iarnă prelungită, care are potenţialul de a elimina multe specii, printre care şi oamenii.

Această ameninţare este mai mare decît cea reprezentată de o cometă sau un asteroid. NASA propune o soluţie, prin care poate fi întîrziată o astfel de erupţie şi obţinută energie verde la costuri mici, conform go4it.ro.

Cercetătorii doresc să răcească cu apă sub presiune camerele subterane de lavă ale a cestor supervulcani, care încep la o adîncime de 10 km, iar apa caldă (350 de grade Celsius) rezultată să fie recuperată şi transformată în electricitate. Astfel, presiunea din adîncuri ar fi redusă, iar erupţia întîrziată sau chiar evitată. Între 60 şi 70% din căldura generată în adîncuri de supervulcanul din Yellowstone ajunge la suprafaţă prin gheizere şi Izvoare fierbinţi. Ce rămîne este prinsă în camerele de magmă. Cînd presiunea devine foarte mare, vulcanul erupe.

Un astfel de proiect ar costa, potrivit NASA, 3,5 miliarde de dolari. Pare mult, dar este o sumă foarte mică pe lîngă cea cheltuită în fiecare an de SUA în scopuri militare – aproape 600 de miliarde de dolari în 2016.

 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load