X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

La Londra a fost inaugurat un tîrg de Crăciun

4 noi. 2017,, 05:00   Externe
2126 0

Atmosferă de sărbătoare la Londra, unde a fost inaugurată o expoziţie de Crăciun.

Zeci de tarabe luminate şi încărcate cu decoraţiuni îi ademenesc pe vizitatori. Printre numeroasele lucruril expuse sunt lumînări, globuleţe, pernuţe şi chiar felicitări 3D: "Toate aceste felicitări au fost tăiate cu ajutorul unui laser. Iniţial, ne-am gîndit la modele şi ne-am imaginat cum vor arăta. Apoi, am stabilit în care unghi să le înclinăm astfel încît să se îndoaie complet când sunt închise".

Una dintre tabare iese în evidenţă cu decoraţiuni inedite pentru pomul de Crăciun. Acestea au fost confecţionate în formă de animale, legume şi chiar oameni. La tîrg sunt vîndute şi coronițe de Crăciun care pot fi umplute cu ciocolate, jucării sau ghinde:

"Trebuie să desfaci această decorațiune şi să o umpli cu tot ceea ce îţi doreşti. Ulterior, o închizi şi o agăți de uşă sau fereastră. După Crăciun, decorațiunea poate fi reutilizată. De Paşte sau vara poate fi umplută cu flori proaspete."


În acest an, felinarele, luminițele LED şi ghirlandele, disponibile într-o mare varietate de nuanţe, sunt la mare căutare. Expoziţia va fi deschisă până în data de 5 noiembrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?