Cum califică Lavrov acuzațiile privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA

Cum califică Lavrov acuzațiile privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA

Acuzațiile de amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale americane nu sînt decît "fantezii", a declarat marți ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, citat de agenția de presă Interfax, potrivit Reuters.

"Fără nicio cea mai mică dovadă, noi sîntem după cum știți acuzați de amestec nu numai în alegerile din SUA, ci și din state europene", a declarat Lavrov într-o conferință de presă la un forum al Asociației oamenilor de afaceri din Europa (Association of European Businesses) în Rusia.

"Recent, s-a spus că Moscova a decis ce ministru să fie numit în Africa de Sud. În general, nu există limită la fantezie", a opinat el.

Nu există "măcar o singură dovadă" privind ingerința rusă în alegerile prezidențiale din SUA, a insistat ministrul de externe rus, citat de AFP, în condițiile în care ancheta cu privire la acest subiect se accelerează la Washington cu trei prime inculpări.

Trei membri ai echipei de campanie a lui Donald Trump, inclusiv fostul său director Paul Manafort și un consilier care a mințit despre contactele sale cu Moscova, au fost acuzați de justiția americană luni.

Procurorul special Robert Mueller i-a pus sub acuzare pe Paul Manafort și pe asociatul acestuia Richard Gates, împotriva cărora au fost formulate 12 capete de acuzare, între care conspirație împotriva SUA, spălare de bani, declarații false și nedeclararea conturilor deținute în străinătate.

Însă actul de inculpare de 31 de pagini nu sugerează o eventuală complicitate între echipa candidatului republican și autoritățile ruse.

Mult mai jenante pentru Trump sînt dezvăluirile privind unul dintre foștii săi consilieri, rămas pînă acum în umbră: George Papadopoulos a pledat vinovat pentru că a mințit anchetatorii poliției federale FBI.

Papadopoulos, responsabil de politica externă în cadrul echipei de campanie a lui Trump, a încercat să ascundă contactele sale aprofundate cu intermediari ruși, de la care aflase că Moscova deținea "materiale compromițătoare" la adresa candidatei democrate Hillary Clinton, sub forma a mii de e-mailuri.

Mai multe comisii parlamentare din SUA urmează începînd de marți să audieze reprezentanți ai Facebook, Twitter și Google despre posibila achiziționare de publicitate orientată pe rețelele sociale de către entități ruse în timpul campaniei electorale din Statele Unite.

 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load