Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Cebotari: Agenții economici nu vor mai fi persecutați de poliție

31 oct. 2017,, 12:08   Politică
5691 2

Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege al cărui obiectiv este excluderea presiunilor organelor de forță asupra mediului de afaceri, comunică Noi.md.

Proiectul prevede că controalele de stat la agenții economici nu vor mai fi realizate de poliție și de CNA, dar de către organele și agențiile abilitate cu funcții de control. În consecință, susține ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, vor dispărea măsurile de persecutare a oamenilor de afaceri.

„Ne propune să facem viața agenților economici mai ușoară și mai puțin stresantă atunci cînd este vorba de interacțiunea cu organele de drept. La modul practic, agenții economici nu vor mi fi vizitați de poliție pentru a fi constatate anumite încălcări. O încălcare va fi posibil de constatat exclusiv de organul regulator – Fisc, Centrul de Sănătate Publică etc. Aceste organe vor fi obligate să ofere agenților economici o perioadă pentru remedierea încălcării, îi vor propune benevol să repare prejudiciul cauzat”, a explicat astăzi Cebotari.

Inițiativa mai prevede excludere pedepsei cu închisoare pentru anumite tipuri de încălcări și introducerea amenzilor în locul pedepselor privative de libertate. Proiectul stipulează că măsurile de arest preventiv vor fi aplicate doar pentru infracțiunile care au prevăzute o pedeapsă de la 5 ani privațiune de libertate, în loc de 3 ani, cît este în prezent. „Astfel, practic vor dispărea situațiile de aplicare a arestului față de agenții economici”, a spus ministrul Justiției.

Totodată, va fi interzisă ridicarea actelor și sechestrarea bunurilor de la antreprenori, astfel încît să nu fie periclitată activitatea acestora. În total 31 de articole din Codul penal și altele cîteva din cel contravențional urmează să fie modificate.


O altă modificare vizează redefinirea atribuțiilor Serviciului de Informații și Securitate, o instituție, care în opinia autorităților, gestionează astăzi dosare ce nu țin de competența instituției.

“Atribuțiile SIS vor fi îngustate la concentrarea pe tot ce înseamnă securitate națională - acțiuni care constituie amenințare la adresa independenței, suveranității, integrității teritoriale, securității interne a statului. Astăzi SIS din păcate administrează și infracțiuni care nu întotdeauna sînt grave”, a adăugat ministrul Justiției.

Potrivit lui Cebotari, proiectul va fi definitivat în scurt timp și urmează a fi votat de Legislativ pînă la sfîrșitul anului curent.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?