Un alt teren din Chișinău, într-o zonă interzisă, îngrădit pentru construcția unui obiectiv comercial (FOTO/VIDEO)

Un alt teren din Chișinău, într-o zonă interzisă, îngrădit pentru construcția unui obiectiv comercial (FOTO/VIDEO)

Pe Calea Ieșilor din capitală, chiar în preajma mai multor blocuri de locuit, este pe punctul să înceapă construcția unui obiectiv comercial D+P, în limitele unui teren privat de 700 m.p. număr cadastral 0100506045, transmite NOI.md.

Precizăm că, în luna iulie, la propunerea președintelui fracţiunii PCRM şi celor fără de partid în CMC, Vasile Chirtoca, Consiliul municipal Chișinău a aprobat decizia cu privire la stabilirea unor restricții la executarea lucrărilor de construcții în interiorul cartierelor locative din municipiul Chișinău, precum și între casele situate de-a lungul străzilor și trotuarelor.

Chiar și așa, toate instituțiile de resort ale Primăriei au dat acceptul pentru ridicarea obiectivului comercial, iar pe 28 august curent, primarul general interimar, Nistor Grozavu, a semnat autorizația de construcție.

Conform autorizației, termenul de începere a lucrărilor de construcție este de 6 luni de la data eliberării prezentei autorizații, iar durata executării lucrărilor nu trebuie să depășească 24 luni din momentul începerii lucrărilor.

Zis și făcut! Terenul de 700 m.p. a fost deja îngrădit, iar echipa NOI.md a realizat un reportaj video de la locul respectiv. Este o altă zonă înverzită a Chișinăului, pe al cărei loc ar putea apărea o nouă construcție.

Menționăm că și Inspectoratul Ecologic de Stat din cadrul Ministerului Mediului a semnat autorizația pentru tăierea arborilor din zonă, în total pe acest teren fiind patru arbori. Dar vorba e nu numai de copaci – în acest loc este plantat gazon și arbuști, care, împreună cu copacii, formează unul dintre frumoasele colțuri verzi ale capitalei noastre. În curînd, în locul acestuia va fi ridicat un obiect a cărui apariție ridică multe întrebări.

NOI.md amintește că, potrivit deciziei menționate mai sus, nu se admite construcția obiectivelor noi în spațiul din interiorul cartierelor locative, cu excepția următoarelor obiective: de sport și joacă, cu caracter cultural și artistic, locurilor de agrement și odihnă, nu mai înalte de 2 nivele.

Un alt punct important din decizie prevede că nu se admite construcția oricăror obiective noi, în spațiul dintre clădirile existente (amplasate pe frontul stradal) și stradă (trotuar și carosabil).

De asemenea, a fost interzisă extinderea construcțiilor la nivelul parterului în spațiul public, dar și ieșirea treptelor scărilor și rampelor de acces la parterul sau demisolul clădirii pe căile publice.

În plus, a fost interzisă eliberarea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire pe terenurile libere transmise în proprietate privată sau în arendă în baza actelor judecătorești și ale executorilor judecătorești. Toate aceste decizii vor fi contestate pînă la epuizarea tuturor căilor de atac.

În pofida acestui fapt, Vasile Chirtoca a precizat că, în calitate de despăgubire, deținătorilor de terenuri libere, proprietate privată și proprietate publică din curțile blocurilor (date în arenda) li se va propune schimbarea acestor terenuri.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load